Ministrul Sănătății a fost prezent la deschiderea Centrului de Vaccinare pentru copii, din Sectorul 4, acolo unde a anunțat că deja, la nivel național, câteva mii de copii cu vârste între 5 și 11 ani au fost vaccinate, în timp ce în centrul de la Palatul Copiilor au primit serul câteva sute de copii din segmentul de vârstă.
Alexandru Rafila atrage atenția asupra faptului că vaccinul trebuie să fie făcut în special după ce părinții s-au informat foarte bine înainte și spune că este esențială empatia în procesul de imunizare al minorilor, mai ales pentru că una dintre cele mai mari temeri ale copiilor este teama de ac.
„Teama cea mai mare, atunci când ne vaccinăm, în cazul copiilor, e teama de ac, tocmai de aceea e bine să existe o bună organizare și empatie atunci când facem acest lucru.
În ceea ce privește vaccinarea pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani, deja sunt câteva mii se minori în toată țara vaccinați, aici s-au vaccinat cred că în jur de 200 de copii sau chiar peste 200 de copii, deci e clar că lucrurile sunt favorabile.
Sfatul meu personal, ca medic, este să vină părinții să se informeze înainte. Este lucrul cel mai important să facă acest lucru în cunoștință de cauză, nu pentru că au auzit, ci pentru că s-au informat. Noi au făcut un material extrem de concludent la Ministerul Sănătății, cu informații legate de vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani”, a explicat ministrul Sănătății, sâmbătă, la Centrul de vaccinare din Sectorul 4.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ministrul Sănătății a explicat că minorii din categoriile vulnerabile, cu boli cronice, ar trebui să fie vaccinați în special, tocmai pentru a nu dezvolta complicații în cazul în care fac și COVID-19.
„Prima recomandarea este pentru copiii care au afecțiuni cronice, pentru că au și un risc de a face forme care să ducă la complicații și, evident, pentru toți ceilalți părinți care doresc să facă acest lucru, este un lucru bun! Mă bucur că și la nivelul CNCAV s-a luat decizia de a schimba strategia de vaccinare cu încercarea de a ajunge la categoriile vulnerabile, mă refer mai ales la adulții din mediul rural”, a mai adăugat profesorul Alexandru Rafila.