Molnupiravir, prima pastilă anti-Covid, va ajunge luni în România. Este vorba despre 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral, sub formă de capsule.
Molnupiravir, produs de Merck, este un medicament administrat pentru tratarea adulților bolnavi de Covid-19, care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat să dezvolte forme severe.
Conform Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Molnupiravir se administrează cât mai curând posibil după diagnosticul de Covid-19 și în termen de 5 zile de la debutul simptomelor.
Medicamentul este disponibil sub formă de pastile și poate fi administrat de două ori pe zi. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a precizat că, în România, tratamentul antiviral va fi acordat doar pacienților cu risc crescut, simptomatici, în centrele de evaluare sau în spitale.
Într-un studiu clinic realizat pe indivizi cu risc ridicat, s-a dovedit că medicamentul reduce spitalizările și decesele cu aproximativ 30%.
La începutul ședinței de Guvern, Alexandru Rafila a menționat că nu a reușit să ajungă la un acord cu producătorul american Pfizer. Acest lucru a fost pus pe seama contractului tipic din Statele Unite, care nu poate fi adoptat în România.
„Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reuşit (aducerea Paxlovid, n.r.), ne-au pus nişte condiţii comerciale şi un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve, în primul rând pacienţilor: crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament”, a explicat Alexandru Rafila, ministrul sănătății.
Acesta a mai subliniat faptul că achiziția celor 50.000 de cutii de Molnupiravir va scădea presiunea pe secțiile de terapie intensivă din România.