Școlile din Timișoara ar putea să își suspende activitatea din cauza frigului din clase. Deja 20% dintre elevi au renunțat la prezența fizică

Școlile din Timișoara ar putea să își suspende activitatea din cauza frigului din clase. Deja 20% dintre elevi au renunțat la prezența fizică
Foto: Pixabay

Situație critică în unitățile de învățământ din Timișoara, din cauza problemelor legate de asigurarea agentului termic. Inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, Cosmin Hogea, a avertizat că este posibil ca toate şcolile şi grădiniţele din Timişoara să intre în online, din cauza frigului din clase.

Școlile din Timișoara ar putea intra în online din cauza frigului

Deja 20% dintre elevii din Timişoara urmează cursuri şcolare online: „Astăzi, la această oră, avem suspendate 22 de unităţi de învăţământ. În ele învaţă 10.269 elevi, adică 20 la sută dintre elevii din Timişoara. Sunt în online, din cauza situaţiei agentului termic. Sunt semnale că săptămâna viitoare vom mai adăuga pe listă alte unităţi mari şi vom ajunge la peste 30 la sută.

Avem şi situaţia legată de pandemie, amândouă se suprapun şi creează o panică în rândul părinţilor care sunt speriaţi că se infectează mai uşor, că se se aerisesc sălile de clasa şi răcesc la şcoală copiii din cauza frigului din clase. Am analizat situaţia şi căutăm o soluţie de a suspenda activitatea, dacă se impune, la toate şcolile din Timişoarar”, a declarat Cosmin Hogea, într-o conferinţă de presă.

Lista unităților de învățământ care intră în online

Lista şcolilor trecute în online din cauza frigului din clase la Timişoara:

– Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” Timişoara

– Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara

– Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timişoara

– Grădiniţa cu program prelungit nr.14 Timişoara

– Grădiniţa cu program sâptâmânal Timişoara

– Grădiniţa cu program prelungit nr.33 Timişoara

– Grădiniţa cu program prelungit nr.19 Timişoara

– Liceul de Arte Plastice Timişoara

– Liceul Teoretic „Bela Bartok” Timişoara (sediul de pe bdul Dragalina nr.11)

– Liceul Tehnologic ”Azur” Timişoara

– Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timişoara

– Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timişoara

– Liceul Teologic romano-catolic „Gerhardinum” Timişoara gimnaziu şi liceul

– Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timişoara gimnaziu şi liceul

– Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara

– Grădiniţa cu program prelungit nr.28 Timişoara

– Grădiniţa cu program prelungit nr.44 Timişoara (structură Liceul Teoretic ”William Shakespeare”)

– Grădiniţa cu program prelungit nr.29 ( structură Şcoala gimnazială nr.2)

– Şcoala gimnazială nr.16 ”Take Ionescu” Timişoara (sediul de pe str. Bucureşti nr.11)

– Grădiniţa cu program prelungit ”Franz Lucas” Timişoara (structură a Grădiniţei cu program prelungit ”Nikolaus Lenau”)

– Grădiniţa cu program prelungit nr.23 Timişoara

– Şcoala gimnazială nr.18 Timişoara

Din cauza datoriilor pe care le are la furnizori şi din cauză că nu are stoc de cărbune, compania de termoficare din Timişoara, Colterm, furnizează agent termic la temperaturi scăzute. Astfel, abonaţii, printre care şcoli şi spitale, au 10-15 grade Celsius în interior.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)