O tânără de la CSM Bistrița a sărit în apa înghețată a unui râu pentru a salva un pui de căprioară

O tânără de la CSM Bistrița a sărit în apa înghețată a unui râu pentru a salva un pui de căprioară
O tânără de la CSM Bistrița a sărit în apa înghețată a unui râu pentru a salva un pui de căprioară. Sursa: bistriteanul.ro

O sportivă de la CSM Bistrița a salvat un pui de căprioară căzut în râu, în spatele Stadionului „Jean Păduraru”. Până la sosirea echipajului de intervenție, aceasta a luat atitudine pentru a salva animalul.

Aflate în timpul antrenamentului, sportivele de la CSM Bistrița au auzit gălăgie și au văzut un pui de căprioară urmărit de o haită de câini.

Puiul mușcat a sărit în apele înghețate ale Bistriței

Speriat și mușcat de haita de câini, animalul a sărit în apele înghețate ale Bistriței, sperând să scape. Sportivele au sunat imediat la 112 pentru a trimite echipaje.

Una dintre acestea nu a stat mult pe gânduri și a sărit în apă pentru a salva puiul de căprioară. Aceasta a fost preluată de Echipajul de Prim Ajutor pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Nu s-a impus transportul la spital.

Medicii veterinari trag speranțe că animalul își va reveni

La locul solicitării, au fost direcționate și echipaje specializate de la Poliția Animalelor și SVSU Bistrița. Căprioara a fost scoasă din albia râului și predată unui medic veterinar pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Pompierii militari trag speranțe că animalul își va reveni în totalitate și se va putea întoarce în mediul său natural.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`