Concurenții de la MasterChef (Pro TV), în fața unor noi provocări: Preparatul va decide cine merge mai departe

Concurenții de la MasterChef (Pro TV), în fața unor noi provocări: Preparatul va decide cine merge mai departe
Foto: Instagram / MasterChef

Concurenții de la MasterChef au parte de noi provocări, odată ce începe etapa confruntărilor. Mai departe, participanții vor fi nevoiți să gătească pentru a demonstra că își merită locul în competiție și pentru a merge mai departe în show-ul de la Pro TV

Etapa selecțiilor s-a încheiat, iar participanții de la MasterChef au intrat direct în etapa confruntărilor. Aceștia vor fi nevoiți să gătească cu aceleași ingrediente, în același timp orice își doresc, atâta timp cât pregătesc un preparat demn de MasterChef.

 Încep noi provocări pentru concurenții MasterChef

În următoare etapă, ce începe miercuri seara, concurenții se vor lupta cu adversari din rândul celorlalți concurenți. Preparatele pe care le gătesc vor decide cine își merită locul în competiție și va merge mai departe și cine părăsește concursul.

Concurenții vor fi împărțiți în serii de câte trei și vor primi trei coșuri în care se vor afla aceleași ingrediente. Ei le pot folosi pe toate sau doar o parte din ele și au același timp de gătit. Nu contează ce gătesc, atâta timp cât folosesc produsele oferite de jurați și mai ales preparatul pe care îl fac iese demn de MasterChef. 

La final, vor exista doar 19 concurenți care merg mai departe, dar fiecare jurat va avea dreptul să acorde o a doua șansă, un Joker.

Emoțiile, la cote maxime pentru preparatele de la MasterChef

În prima rundă de confruntări, concurenții se confruntă cu emoții extrem de mari, iar jurații sunt cât se poate de exigenți. „Nu vreau să pun presiune pe voi, dar o fac cu mare plăcere”, le-a spus chef Radu Dumitrescu concurenților, înainte să înceapă concursul.

La final, 20 dintre concurenții care au trecut de prima etapă vor avea șansă meargă mai departe și mai ales să se lupte pentru marele premiu, în valoare de 50.000 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia / Bărbatul e acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei