Florin Cîțu a comentat miercuri declarația ministrului Apărării, Vasile Dâncu, potrivit căreia trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia.
“Nu am văzut declarația respectivă, vă spun despre ceea ce cred eu. România a intrat pe un drum ireversibil alături de NATO, alături de partenerii Transatlantici, un drum pe care îl voi susține întotdeauna. Forța noastră vine din această alianță cu NATO, din alianța cu Uniunea Europeană”, a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă ceea ce face președintele Vladimir Putin în Ucraina este o formă de „terorism de stat”, Vasile Dîncu a răspuns că „este o încercare de a reface fostul imperiu sovietic. (Putin – n,r.) Vrea să reconstruiască simbolic această regiune.”, a mai spus ministrul Apărării care este de părere că ”Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”
Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL, l-a ironizat miercuri pe ministrul PSD al Apărării, Vasile Dâncu, pentru presupusa declarație a acestuia despre Rusia. În replică, Dîncu i-a reproșat că a scos din context declarația și i-a transmis.
Postarea inițială a Alinei Gorghiu: ”Vasile Dîncu, înainte să își bea cafeaua: Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.
Replica lui Vasile Dîncu: ”Stimata Doamna Gorghiu, l-am citat pe presedintele Macron, el se referea la valorile ordinii internationale stabilite dupa caderea Cortinei de fier. Daca ati incerca sa cititi si/sau sa citati corect ar fi in spiritul coalitiei pe care o sustineti si Dvs. S-a schimbat ceva?”