Mirela Oprișor a povestit despre șansa de a juca într-un film cu Faye Dunaway. Aceasta ar fi trebuit s-o interpreteze pe Elena Ceaușescu, însă a refuzat.
Deși acest rol ar fi consacrat-o, Aspirina din Las Fierbinți a explicat motivele pentru care nu l-a acceptat. Actrița a fost sunată pentru a merge în Budapesta pentru un casting.
În cadrul emisiunii „Interviurile lui Vitalie”, Aspirina din Las Fierbinți a povestit despre venirea lui Oliver Stone în România, însoțit de un producător străin. I s-a propus rolul Elenei Ceaușescu tânără.
„Actrița Faye Dunaway o juca pe Elena Ceaușescu în vârstă, iar eu pe cea tânără. Am dat o probă, stăteam prost cu engleza. Și am fost sunată de ei că se opresc în Ungaria, la Budapesta, pentru un casting”, a povestit Mirela Oprișor.
Actrița a spus că filmul nu a mai fost făcut în cele din urmă, când producătorii și-au dat seama că este nevoie de un buget mult prea mare. Totodată, actrița a semnalat faptul că a fost jignită.
Vezi această postare pe Instagram
„A fost șocant, am fost efectiv înjurată, mi-a spus că nu a întâlnit așa ceva în viața lui. Acel film nu a mai fost făcut niciodată”, mai spune Aspirina din Las Fierbinți.
Mirela Oprișor a relatat că a fost ofertată și de regizorul Francisc Ford Coppola, cu care a colaborat de-a lungul timpului.
„Francisc Ford Coppola a fost la piesa „Chirița of Bârzoieni”, în regia Iarinei Demian, unde juca Tudor Chirilă. Și a fost invitat de Tudor Chirilă și a venit cu unul dintre copiii lui. Am luat un rol mic, o asistentă, dar l-am ajutat să-și facă cadrele.
El mi-a spus: „Mirela, tu o să faci film!”. Apoi, m-a chemat Radu la Hârtia va fi albastră, unde am avut trei replici, și apoi m-a chemat și la „Marți, după Crăciun”, a spus actrița Mirela Oprișor.
Pe 9 februarie, „Las Fierbinți”, serialul-fenomen de la Pro Tv se întoarce cu episoade noi.