Directorul General al STB, Adrian Criț, a declarat că societatea riscă să intre în colaps dacă va continua greva. Acesta a spus în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac că marți vor fi mai multe mijloace de transport care își vor relua activitatea:
„Am luat măsurile care se impun în această situație de criză. Practic cercetarea disciplinară a angajaților care nu și-au îndeplinit îndatorirea, respectiv, demersurile legale pentru angajarea unor șoferi, astfel încât activitatea să fie reluată în mod rapid, va duce la rezolvarea acestei probleme.
indicatul reprezentativ pentru membri săi manipulează angajații în continuare păstrează vehicule în autobază, astfel încât cel care finanțează transportul public, cetățeanul, nu poate să îl folosească.
O parte dintre vehicule circulă. Din informațiile noastre, marți vor fi și mai multe vehicule care circulă. Prestația față de cetățeani va fi îmbunătățită.
Nu a fost făcut niciun demers, până acum, astfel încât autoritățile să cunoască intenția unor lideri de sindicat. E clar că au fost lucruri ascunse, au fost dezvăluite și puse la dispoziția anchetei. Cineva e nemulțumit pentru că nu mai conduce societatea așa cum a condus-o ani la rândul. Această grevă ne pune în imposibilitatea de a ne mai desfășura activitatea, dat fiind faptul că veniturile societății aus căzut foarte mult. Nu avem venituri, avem doar cheltuieli. Da, e posibil ca STB să intre în colaps. Acesta e riscul major dacă angajații nu își reiau atribuțiile din fișa postului”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Primarul general al Capitalei declara sâmbătă seară că a primit „la numărul de telefon 0800.800.868 reclamații despre intimidări și agresiuni ale liderilor sindicali la adresa șoferilor și vatmanilor care doresc să muncească”.
„Am primit deja la numărul de telefon 0800.800.868 reclamații despre intimidări și agresiuni ale liderilor sindicali la adresa șoferilor și vatmanilor care doresc să muncească. Mulțumesc polițiștilor că reacționează imediat la sesizări și sunt sigur că o vor face în continuare. Nimeni nu are dreptul să împiedice angajații STB să reia lucrul! Vremea sindicalismului mafioto-politic în România a apus. Ce se întâmplă zilele astea este ultima zvâcnire a acestui tip de sindicalism, iar sindicatul condus de consilierul general PSD Petrariu își trăiește ultimele zile”, spunea edilul.