Directorul STB, Adrian Criț, a declarat luni că, în condițiile grevei din transportul public din București, a notificat șoferii și vatmanii privind îndatoririle lor, au fost depuse plângeri penale și s-a dat anunț pentru angajarea de șoferi
Criţ afirmă că, pentru fiecare zi de grevă, s-au pierdut 4,8 milioane de lei. „În momentul de faţă, prin manipularea unor lideri se doreşte doar demisia mea. Din păcate, situaţia financiară a companiei, urmare a acestor cinci zile de grevă, este serios afectată. Din păcate, ne vom afla în imposibilitatea plăţii salariilor. Cei care nu revin la locul de muncă sunt responsabili de acest lcuru”, a mai precizat directorul general STB.
Luni, 24 ianuarie, greva angajaților de la STB continuă în București. De Ziua Principatelor Unite, marea majoritate a personalului de la transportul din comun de suprafață nu va circula, în ciuda a două decizii a unor instanțe judecătorești.
Peste 400 de autobuze și tramvaie ar trebui să circule astăzi în București, însă doar 17 șoferi au anunțat că vor ieși în trafic.
Între timp, șeful sindicaliștilor susține că nu Sindicatul STB a organizat greva și că este vorba despre o mișcare spontană. Astfel, se menține traficul blocat până când directorul general al companiei de transport, Adrian Criț va fi demis, iar salariile vor fi majorate.
Liderul sindicatului de la STB, Vasile Petrariu, a declarat luni că greva ar putea continua dacă în cursul zilei de astăzi nu se ajunge la o soluție. Acesta a precizat că un pas pentru deblocarea situației este demisia directorului general STB.
„Astăzi sunt în traseu mai puține vehicule decât au fost ieri, iar dacă protestul nu va fi aplanat astăzi, aceste circa 150 de vehicule, mâine vor deveni 10%. Asta înseamnă că nu vor putea face față în traseu și va fi o mare problemă pentru că este zi de lucru.
Am facut o solicitare ieri catre Consiliul de Administratie. Am primit aseara un raspuns prin care ni s-a condiționat această întâlnire cu încetarea conflictului . Noi ne-am consultat cu oamenii și ne-au spus foarte clar că nu se pune problema de așa ceva. Soluția de rezolvare este demisia sau revocarea directorului general”, a declarat liderul sindicatului de la STB.