Armen Sarkissian demisionează de la președinția Armeniei. Președintele țării, spune el, nu are prerogativele necesare pentru a influența politica în vremuri de criză

Armen Sarkissian demisionează de la președinția Armeniei. Președintele țării, spune el, nu are prerogativele necesare pentru a influența politica în vremuri de criză
Armen Sarkissian a fost ales la președinția Armeniei în martie 2018. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Aram Nersesyan

Armen Sarkissian și-a anunțat duminică demisia din poziția de președinte al Armeniei, o funcție mai degrabă ceremonială, invocând incapacitatea prerogativelor prezidențiale de a influența politica țării în vremuri de criză națională, transmite France 24.

Armen Sarkissian, despre demisia de la președinția Armeniei: „Nu este o decizie mânată de emoții”

„Nu este o decizie mânată de emoții și vine dintr-o anumită logică”, a declarat Armen Sarkissian, într-un comunicat publicat pe site-ul său.

„Președintele nu are instrumentele necesare pentru a influența procesele importante de politică internă și externă în vremuri dificile pentru popor și pentru țară”, a continuat el.

Armen Sarkissian a fost în centrul crizei interne care a început anul trecut după războiul pe care l-au purtat forțele armene și Azerbaidjanul pentru regiunea disputată Nagorno-Karabakh.

În Armenia, funcția prezidențială este mai degrabă ceremonială, iar puterea executivă este deținută preponderent de premier, poziție ocupată în prezent de Nikol Pașinyan.

Sarkissian și Pașinyan nu s-au înțeles asupra deciziei de a-l înlătura din funcție pe șeful staului major după războiul cu Azerbaidjan și pe fondul protestelor masive care au marcat națiunea din Caucaz.

„Sper că în cele din urmă vor implementate modificările constituționale, iar următorul președinte și următoarea administrație prezidențială vor putea să opereze într-un mediu mai echilibrat”, a mai spus Armen Sarkissian.

Oficialul armean s-a născut în 1953, la Erevan. A ocupat poziția de prim-ministru în perioada 1996-1997, iar în martie 2018 a fost ales la președinția țării, arată biografia sa oficială.

Armenia s-a confruntat cu multiple probleme economice, iar banii trimiși înapoi în țară de armenii plecați peste hotare au ajutat la construirea de școli, de biserici, dar și în alte proiecte de infrastructură, inclusiv în regiunea Nagorno-Karabakh.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România