Nicolae Bănicioiu: Cardul de sănătate poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor (VIDEO)

Nicolae Bănicioiu: Cardul de sănătate poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor (VIDEO)
Foto: B1 TV

Cardul de sănătate poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor, potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

”Vă spun că în fiecare zi dacă am avea  curiozitatea, am vedea că în fiecare zi sunt foarte mulți la Casa de Asigurări de Sănătate. Lucrurile nu trebuie exagerate. Eu recomand o abordare constructivă. Într-adevăr, în primele zile fiind mai multe accesări, atunci lumea a dat buzna, a funcționat mai cu întârziere, ca în noaptea de Revelion când sunați la telefon. Au fost gândite și pentru acele cazuri, dar au fost gandite și acele situații. Cardul lasă amprenta în sistem. Nu e musai să îl ții pe pacient acolo sau să îi refuzi acordarea serviciului pentru că a fost o problemă  cu cardul. Pot apărea genul ăsta de erori de sistem, dar sunt de o amploare foarte mică. Important este ca toată lumea să fie de bună credință, pentru că este esențial ca acest sistem să fie implementat până la capăt”,
a spus ministrul în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea.

”Dacă ne uităm în Franța sau Obama Care, când a fost platforma electronică în America, tot așa a fost blocată câteva luni. Nu asta e important. Nu ar trebui să ne comparăm cu nimeni, dar partea tehnică ar trebui să o înțeleagă toată lumea. Este vorba despre 14 milIioane de asigurați. Niciodată un astfel de sistem de la hârtie la sistem informatic nu s-a întâmplat foarte lin. Vorbeam cu omologii mei din țări europene și au spus că în România a fost foarte în regulă: sistemul chiar a funcționat. Nu e bine că stă niciun om la coadă”, a mai spus acesta.

”Nu trebuie activate toate cardurile acum sau până pe 1 mai. Cardul poate fi validat atunci când ceri prima oară un serviciu medical. Unde există cititor de card poți să îl validezi: în spital, la cabinetul medicului de familie și la o policlinică privată. Unii medici au făcut acest lucru chiar înainte de 1 mai. Dacă ai calitate de asigurat se poate demonstra acest lucru în sistem. Medicul înregistrează serviciul în sistem și se poate deconta. Toți cei care sunt asigurați trebuie să intre în posesia cardului”, a subliniat Bănicioiu.

Ministrul Sănătății a mai afirmat că există însă și persoane care nu sunt fericite de această schimbare: introducerea cardului de sănătate.

Nicolae Bănicioiu: Cardul de sănătate poate fi validat în orice instituție medicală, cu excepția farmaciilor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`