DNA a clasat dosarul în cazul lui Victor Piţurcă, deoarece ”faptele nu există”: Fostul selecționer nu are de achitat despăgubiri Federației Române de Fotbal

DNA a clasat dosarul în cazul lui Victor Piţurcă, deoarece ”faptele nu există”: Fostul selecționer nu are de achitat despăgubiri Federației Române de Fotbal

Direcţia Naţională Anticorupţie a clasat dosarul privind rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal şi Victor Piţurcă. Asta, fără ca fostul selecţioner al echipei naţionale să achite despăgubiri, întrucât „faptele nu există”.

„A rezultat din actele dosarului că, în cauză, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală deoarece, conform articolului N punctul 2 din contractul invocat în plângere, raporturile de muncă pot înceta oricând prin acordul părţilor. Plata despăgubirilor despre care se vorbeşte în plângerea penală ar fi devenit incidentă doar în situaţia prevăzută de articolul N punctul 5 din acelaşi contract, text care stipulează denunţarea unilaterală a contractului de către oricare din părţi”, potrivit DNA, informează Mediafax.

Fiind vorba de un act bilateral, niciuna din părţi nu datorează niciun fel de despăgubiri, se mai arată în ordonanța de clasare.

„În legătură cu susţinerea din plângere, conform căreia nu s-a respectat articolul 35 alineatul 4 litera J1 din statutul Federaţiei Român de Fotbal, aceste dispoziţii nu se aplică speţei de faţă, contractul de muncă fiind încheiat şi, respectiv, reziliat, exact de aceleaşi persoane îndrituite la aceasta; prevederile din statut menţionate se referă la eliberarea din funcţie ca act de voinţă al Federaţiei şi nu la acordul bilateral de care vorbeam mai sus”, conform sursei citate.

Dosarul de urmărire penală a fost deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu a făcut o plângere împotriva preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, legat de rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă. Acesta afirma că este vorba de abuz în serviciu în acest caz, deoarece Răzvan Burleanu i-a reziliat contractul lui Victor Piţurcă fără a avea aprobarea Comitetului Executiv al FRF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`