Marcel Ciolacu, președintele PSD, s-a ferit să lanseze vreo acuzație la adresa conducerii ANRE, în contextul scandalului facturilor uriașe. Întrebat dacă ar susține schimbarea acestei conduceri, Ciolacu a precizat că întâi trebuie stabilit cine e vinovat de faptul că au fost emise greșit 4,4 miioane de facturi.
Rolul ANRE e de reglementare a pieței energiei electrice și a gazelor naturale. Agenția e condusă de Dumitru Chiriță, fost deputat PSD.
Întrebat, miercuri, dacă se așteaptă la o solicitare de schimbare a conducerii ANRE, în condițiile în care aceasta e criticată de liberali, Ciolacu a răspuns: „Nu știu, nu știu, mie nu mi-a solicitat cineva acest lucru”.
Chestionat dacă ar susține un astfel de demers, liderul social-democraților a răspuns: „Să vedem adevărul. În opinia mea, cred că avem o mare problemă cu cei care au emis eronat, voit sau nevoit, 2,2 milioane de facturi. Nu știu dacă ANRE trbeuie să urmărească facturi. Mai mult, s-au emis două luni la rând, deci avem 4,4 milioane de facuri emise greșit. Acolo trebuie căutat exact cine e de vină”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE), care primește salarii uriașe, este acuzată în scandalul facturilor deoarece această instituție are un rol-cheie în piața energiei electrice și a gazelor naturale. Printre altele, ANRE stabilește prețurile pentru furnizori, crează cadrul de reglementare și gestionează liberalizarea piețelor de energie electrică și furnizare de gaze.
Președintele instituției este Dumitru Chiriță, fost deputat PSD.
Recent, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a fost votat de Parlament ca membru al Comitetului de Reglementare al ANRE. Numirea a fost contestată de USR la Curtea Constituțională.
Întrebat, în decembrie, de ce PSD îl propune pe Alexandru Stănescu, deși nu are experiență în domeniu, Marcel Ciolacu a răspuns: „E un fost parlamentar, mi se pare două mandate, a fost preşedinte şi de comisie. A contat foarte mult că e unul dintre foştii parlamentari care nu au mai avut locuri pe liste la parlamentare”.