Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv: Decizia Curții Supreme este definitivă

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv: Decizia Curții Supreme este definitivă

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, care este una definitivă.

Pe 6 mai, ÎCCJ a decis cercetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, însă luni a admis contestaţia procurorilor la această decizie.

Măsura a fost prelungită de instanţa supremă în 24 aprilie, după ce, cu patru zile în urmă, aceeaşi instanţă a mai decis o dată plasarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, admiţând apoi contestaţia DNA.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru.

Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Fostul ministru al Finanţelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor citate de Mediafax.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`