Liderii coaliției de guvernare s-au reunit, luni după-amiază, într-o ședință pe tema crizei facturilor la energie și gaze. La începutul discuțiilor, Florin Cîțu, liderul liberalilor, a declarat că PNL va propune ca, pentru o perioadă determinată, românii să plătească un preţ reglementat la energie. Cât despre IMM-uri, liberalii vor o variantă de compensare a preţului de la buget.
„PNL va avea două propuneri. Pentru consumatorul casnic e varianta de a ne întoarce pe o perioadă determinată de până în șase luni, poate mai puţin, la un preţ reglementat. Pentru consumatorul companii mici, mijlocii şi restul consumatorilor discutăm de variante de compensare de la buget”, a declarat Florin Cîţu, înaintea ședinței din coaliție.
Acesta a punctat că e vorba de un preţ reglementat, aşa cum a fost pe piaţa reglementată.
Tot luni, și PSD a venit cu propriile propuneri de măsuri pentru gestionarea crize facturilor.
„PSD a finalizat astăzi pachetul de măsuri care poate stopa creșterea facturilor la energie și gaze. Am redus nivelul plafonării tarifelor, am dublat volumele lunare de consum și am scăzut TVA de la 19 la 5%. În acest fel, peste 90% dintre consumatori, persoane fizice și companii, vor beneficia de scăderea facturilor pe care le vor primi după 1 februarie, facturi corespunzătoare lunii ianuarie”, a transmis Marcel Ciolacu, președintele PSD.
La rândul său, premierul Niclae Ciucă a punctat, înaintea ședinței, că „la nivelul Guvernului au fost analizate mai multe propuneri, care vor fi discutate în această seară în coaliție. Scopul e să protejăm consumatorul vulnerabil, instituțiile esențiale, școlile și spitalele, și economia să funcționeze și să nu fie afectată de impactul creșterilor de prețuri la energie și gaze”.