Sâmbătă, 15 ianuarie, au fost înregistrate 10.062 de persoane infectate SARS-COV-2, într-un interval de 24 de ore, cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, au fost raportate 32 de decese, dintre care 3 anterioare, potrivit datelor provizorii oferite de CNCCI.
În În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.776.122 de pacienți au fost declarați vindecați.
Rata de incidenţă COVID-19 pentru Bucureşti a ajuns la 4,62 cazuri la o mie de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 4,1 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 455 de persoane, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 220 fiind internați în secții, similar cu ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.337.430 de teste RT-PCR și 6.565.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.173 la cerere) și 41.315 teste rapide antigenice.
Până astăzi, 59.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbați și 15 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale.
Dintre cele 32 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 32 de pacienți decedați, 31 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat avea vârsta cuprinsă între 50-59 ani și prezenta comorbidități.
Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brașov și Mureș, în luna ianuarie 2022.
În data de 15 Ianuarie 2022, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.697 paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 379 în București.
La nivelul întregii țări sunt ocupate 455 paturi ATI COVID-19, ceea ce înseamnă că 1242 sunt libere.