„Este o realitate faptul că arestul, fie el preventiv, fie în penitenciar, te schimbă foarte mult psihologic și din cauza lipsei condițiilor minime, mai ales pentru femei”, a declarat Elena Udrea, în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt„, la postul B1 TV.
„Erau foarte multe femei care suportau aceleași condiții inumane pe care le am suporat și eu. Eu, fiind o persoană publică, a fost impactul foarte mare, că nu am putut să fac nimic. Ceea ce se întâmplă într-un arest preventiv, în arestul Capitalei, mai puțin în penitenciar, este grav. Că nu am putut să mă coafez nu e o dramă, dar că nu am putut să fac mișcare, te afectează psihic. Chiar și cel mai intim moment la care vă puteți gândi, le petreci cu alte cel puțin trei persoane, așa că mi-am dorit foarte mult să stau singură. Foarte mulți pleacă bolnavi de acolo”, a mai spus Elena Udrea.
Întrebată de jurnalistul Ion Cristoiu de câte ori a fost chemată de procurori pentru discuții, aceasta a răspuns:
„Cred că am fost de două ori pe acest dosar. Eu am fost un dosar fericit. Am fost cu femei în cameră, arestate cu grupul și pe care nu le-a chemat nimeni niciodată. Mă uitam la aceste femei care care îmi reproșau cumva mie lucruri legate de arestarea prevetinvă abuzivă, lucruri pe care eu le-am susținut și care au generat acest mod răvășit de a face justiție, fiind rezultatul guvernării mele și a lui Băsescu. Bineînțeles, un reproș cu prietenie, dar chiar și asa imi atrăgeau atenția și era un fel de ironie amară: Vezi ce ai susținut atâția ani, asta e justiția pe care ați susținut-o”.
„Dacă eu, Elena Udrea am putut să ies din arest preventiv, și nu m-am așteptat, înseamnă că mai există o șansa pentru justiția dreaptă, există o șansa pentru toată lumea”, a mai explicat Udrea.
„Cred că s-a dat startul. Constat că toți care pot decide asupra libertății cuiva își doresc să-și facă imagine prin arestul preventiv. Am văzut că toată lumea încearcă acum să aresteze în condițiile în care un om arestat preventiv este un om prezumtiv nevinovat. Nu poți să arestezi fără o judecată, o decizie definitivă doar pentru că nu este o persoană populară. Dar acum e vorba de competiție”, a spus Udrea, întrebată fiind la ce folosește arestul preventiv.
Pentru că nu este permisă intrarea cu aparate de înregistrare video, în complexul din vila Stejarul, prin contract, nu s-a mai putut realiza „din arest la domiciliu”, o emisiune în direct cu Elena Udrea la ea acasă, dar a emisiunea s-a realizat telefonic.