Medicul Emilian Popescu: „După acest val cinci, care e atât de devastator ca număr de infecții, ar trebui să urmeze o perioadă de pauză până în toamnă sau până în iarnă”

Medicul Emilian Popescu: După acest val cinci, care e atât de devastator ca număr de infecții, ar trebui să urmeze o perioadă de pauză până în toamnă sau până în iarnă
Foto simbol: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Medicul epidemiolog Emilian Popovici  spune într-un interviu pentru Libertatea, că după valul 5 al pandemiei de COVID-19 ar putea urma o perioadă de pauză a infecțiilor. Asta dacă nu apare o nouă variantă COVID.

Ce va urma după valul 5 al pandemiei

“Și eu cred că după acest val cinci, care e atât de devastator ca număr de infecții, ar trebui să urmeze o perioadă de pauză destul de lungă, care se poate întinde până în toamnă sau până în iarnă. În epidemiologia clasică se numește o perioadă de liniște interepidemică. De ce s-ar întâmpla asta? Pentru că se epuizează receptivii. Dacă într-o populație ca a Franței ai peste 300.000 de infectări zilnice, la un moment dat, pe la sfârșitul valului cinci, o să ai un procent semnificativ din populație care a trecut prin infecție și atunci, dacă nu apare o nouă variantă, vine o perioadă de liniște până la noul sezon care va fi favorabil infecției”, spune medicul.

Acesta mai sugerează că un nivel mai scăzut al restricțiilor sanitare favorizează apariția unor noi tulpini de COVID-19:

„În ce privește posibila nouă variantă, cu cât nivelul de măsuri este mai scăzut, cu atât oferta de infectare făcută virusului e mai mare: infecțiile sunt mai frecvente și crește riscul apariției mutațiilor și a unor noi variante. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că, pe lângă partea de lume cu măsuri și vaccinare, avem regiuni extinse în Africa și Asia fără măsuri și fără vaccinare, unde virusul se poate replica în voie și astfel poate genera noi variante. Asta înseamnă că trebuie găsite resursele necesare pentru ca această problemă de sănătate publică a umanității să fie abordată global, ca o pandemie, și nu doar pe regiuni, cum sunt America de Nord, Europa sau Australia”.

Omicron, dominantă și în România

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) precizează în raportul privind evoluția pandemiei că este confirmată transmiterea comunitară a variantei Omicron în România.

Ministrul Sănătății, Aleandru Rafila, aprecia că varianta Omicron se va transmite comunitar în România în cel mult două săptămâni. Potrivit estimărilor, valul 5 ar urma să infecteze un milion de români. La nivel european previziunile sunt și mai sumbre. Mai mult de jumătate din populația europeană este de așteptat să fie infectată cu varianta de coronavirus Omicron în următoarele șase până la opt săptămâni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Accident cu patru mașini pe cel mai aglomerat bulevard din București: Circulația rutieră se desfășoară pe o singură bandă
22:03 - O firmă din China scoate la vânzare bilete pentru o expediție în spațiu. Care este prețul pe care trebuie să îl plătească o persoană
22:02 - România face teste pentru producția proprie de stridii în Marea Neagră. Experimentul este desfășurat cu un specialist din Italia
22:02 - Ludovic Orban: Cine votează cu Simion la prezidențiale, de fapt, votează cu Ciolacu (VIDEO)
21:59 - Ludovic Orban, despre AUR: „Ăla nu este partid, ăla este, practic, o încropeală politică în care nu contează decât un singur om, care este antidemocrație, iar acel om n-are niciun istoric, n-a făcut nimic la viața lui” (VIDEO)
21:48 - Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
21:36 - Elon Musk pregătește mașini electrice mai ieftine pentru anul viitor
21:34 - Orban: Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, Ciucă, cel mai mare iepure, și iepurele adevărat – Simion (VIDEO)
21:31 - Expunerea la lumină, pe timp de noapte, poate avea efecte grave asupra organismului. Ce boli putem dezvolta din cauza poluării luminoase
21:16 - Care e suma uriașă pe care ar fi plătit-o Laura Crișan pentru asasinarea tatălui său