Instituțiile de cultură din Iași, în impas, din cauza lipsei fondurilor pentru utilități: Spectatorii riscă să fie ținuți în frig

Instituțiile de cultură din Iași, în impas, din cauza lipsei fondurilor pentru utilități: Spectatorii riscă să fie ținuți în frig
sursa foto: Pixabay

Instituțiile de cultură din Iași sunt în impas, din cauza imposibilității de a acoperi prețul utilităților. În aceste condiții există riscul ca pectatorii și artiștii să tremure de frig în sălile de spectacole.

Instituțiile de cultură, în impas

Municipiul Iași va avea în acest an mai puține fonduri pentru dezvoltare, pentru transportul public, iluminat și în general pentru funcționarea orașului.

Managerul Operei din Iași, Daniel Șandru a precizat pentru RFI că „ va fi o creștere de trei ori față de ce aveam până acum. Va fi un impact major. Am primit o circulară din partea Ministerului Culturii trimisă către toate instituțiile de cultură și spectacole aflate în subordine prin care ni s-a solicitat să facem o analiză a acestui impact.

Am trimis deja hârtia către București și sunt sigur că Executivul o să găsească soluții pentru a nu fi afectată activitatea Operei. Mai ales că datorită situației pandemice noi jucăm cu sala la o capacitate de 50%, câtă vreme suntem sub 1 la mie în municipiul Iași. Nu știm ce se întâmplă în următoarele săptămâni dar impactul este mare. Dacă nu primim subvenții de la București nu ne putem plăti facturile. Dacă am avea 100% capacitate și spectacole externalizate am putea face față poate. Dar în situația actuală, nu!”

Ce spune primarul Mihai Chirica

De probleme se plânge și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Acesta precizează că toate domeniile sunt afectate,  în special, la cele care consumă într-un mod substanțial energie electrică.

„Mă refer la transportul public care suferă cel mai mult. Pentru că ponderea consumului de energie electrică și carburanți este foarte mare. Tariful pentru călători a rămas blocat pentru a deveni cât mai atractiv pentru călători. Diferența dintre prețurile reale și ceea ce recuperăm din piață a crescut de peste trei ori. Ceea ce a dus la o creștere a subvenției de peste 120 de milioane de lei pe an”.

O solu’ie ar presupune alocarea unor sume mai mici la dezvoltare și mai mulți bani pentru funcționare. „Noi nu avem decât două capitole mari bugetare : bugetul de funcționare și cel de dezvoltare, care creează noi investiții. Dacă nu ai de unde să funcționezi va trebui să iei de la dezvoltare. Echilibrarea bugetului o facem pe secțiunea de dezvoltare.

Facturile cele mai mari din ultima parte a anului au fost pentru gazele naturale, pentru energie să spunem. Au costat bugetul municipiului Iași pentru ultimele două luni 23% din valoarea totală a cheltuielilor pe care le-am derulat în tot anul 2021”, a explicat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Accident cu patru mașini pe cel mai aglomerat bulevard din București: Circulația rutieră se desfășoară pe o singură bandă
22:03 - O firmă din China scoate la vânzare bilete pentru o expediție în spațiu. Care este prețul pe care trebuie să îl plătească o persoană
22:02 - România face teste pentru producția proprie de stridii în Marea Neagră. Experimentul este desfășurat cu un specialist din Italia
22:02 - Ludovic Orban: Cine votează cu Simion la prezidențiale, de fapt, votează cu Ciolacu (VIDEO)
21:59 - Ludovic Orban, despre AUR: „Ăla nu este partid, ăla este, practic, o încropeală politică în care nu contează decât un singur om, care este antidemocrație, iar acel om n-are niciun istoric, n-a făcut nimic la viața lui” (VIDEO)
21:48 - Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
21:36 - Elon Musk pregătește mașini electrice mai ieftine pentru anul viitor
21:34 - Orban: Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, Ciucă, cel mai mare iepure, și iepurele adevărat – Simion (VIDEO)
21:31 - Expunerea la lumină, pe timp de noapte, poate avea efecte grave asupra organismului. Ce boli putem dezvolta din cauza poluării luminoase
21:16 - Care e suma uriașă pe care ar fi plătit-o Laura Crișan pentru asasinarea tatălui său