Trei rețineri în dosarul în care este implicat Cristian Adomniței: Printre persoanele reținute, două angajate ale CJ Iași

Trei rețineri în dosarul în care este implicat Cristian Adomniței: Printre persoanele reținute, două angajate ale CJ Iași
Foto: iasi-news.ro

Două angajate ale Consiliului Județean Iași au fost reținute joi pentru 24 de ore în dosarul în care este audiat Cristian Adomniței, președintele CJ, informează Mediafax.

Este vorba despre șefa Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ Iaşi, Teodora Jinga, şi şefa Serviciului Proiecte şi Parteneriate, Carmen Irimescu, cele două fiind reţinute pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

În acest dosar a fost reţinută şi Letiţia Popa, administratorul firmei „Laser Co” SRL, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

La ora transmiterii acestei știri preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, se află în sediul DNA Serviciul Teritorial Iaşi, pentru audieri. El a ajuns la sediul DNA după ce ar fi fost ridicat de către procurori în timp ce se afla în trafic, în municipiul Iaşi.

Cristian Adomniței susţine că a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurilor şi că are sentimentul că este „singurul din sat care nu ştie ce se întâmplă în jurul său”. (Detalii AICI)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:39 - Cu aceste replicile plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”