Andrei Baciu: Vor fi multe cazuri, e esenţial să se ajungă rapid și ușor la diagnostic. 160 de centre de evaluare urmează să fie deschise săptămâna viitoare

Andrei Baciu: Vor fi multe cazuri, e esenţial să se ajungă rapid și ușor la diagnostic. 160 de centre de evaluare urmează să fie deschise săptămâna viitoare
Foto: Guvernul României / Facebook

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a precizat, miercuri seară, la Digi 24, că noua variantă Omicron se transmite într-un ritm fără precedent, iar de aceea măştile textile au fost interzise.

„Ne-am uitat la scenariile pe care le-au prezentat experţii de la INSP unde vorbim şi de procentul de oameni care au nevoie de spitalizare şi care au nevoie de terapie intensivă care este, de fapt, segmentabil numărul din cifra rotundă. Acolo este dificultatea. O să fie foarte multe cazuri şi este esenţial să ai parte rapid şi uşor de diagnostic. Este un lucru important care s-a făcut, faptul că medicii de familie pot să testeze. Asta s-a întâmplat prin această ordonanţă de urgenţă, s-a crescut foarte mult accesul la testare”, a declarat Baciu, la Digi24.

Pentru început vor fi deschise 160 de centre de evaluare, potrivit acestuia.

Hartă interactivă pe care vor fi indicate toate centrele de testare

”Săptămâna viitoare oamenii vor avea aceste informaţii, unde mă testez, ce fac? Vor putea să meargă la medicul de familie. Al doilea lucru, să presupunem că, din nefericire, diagnosticul este infecţie cu SARS CoV-2. Ce fac atunci? Dacă am o urgenţă medicală, nu ezit, 112, sun la urgenţe, însă este esenţial să nu colmatăm  sistemul medical şi Urgenţele. Tocmai de aceea a fost creat acest mecanism de centre de evaluare şi primele au fost identificate deja, 160 de centre. Cei care au o formă uşoară, cei care sunt aproape asimptomatici sau cei care au un factor de risc, un diabet, insuficienţă cardiacă, nu mai merg la camera de gardă, ci în astfel de centre de evaluare şi pentru cei eligibili se administrează antivirale”, a declarat Baciu.

El a susținut că va exista o hartă interactivă fa acestor centre de evaluare.

”Vor funcţiona cât este nevoie. Rolul lor este de a degreva, de a prelua din sarcina epidemiologică a spitalelor, a UPU şi de a trata şi gestiona clinic pacienţii. Săptămâna aceasta au avut loc două discuţii ample cu spitalele, cu CNAS, însă ce e important este că oamenii se vor testa mai uşor şi aceste centre de evaluare vor fi publice, va exista o hartă interactivă. Oamenii vor putea merge direct, chiar şi cu maşina personală”, a declarat Andrei Baciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui
12:03 - General român, după victoria lui Călin Georgescu: Avem nevoie de o resetare a partidelor politice, a media, a instituțiilor statului. Duminică vom vota fie pentru pro-euroatlantism, fie pentru anti-euroatlantism (VIDEO)
11:56 - Surse: Ciolacu intenționează să demisioneze de la șefia PSD. El a anunțat deja mai mulți lideri social-democrați
11:46 - Orban: Votul la prezidențiale a fost un vot împotriva Sistemului / Georgescu nu are nicio legătură cu democrația, au câștigat mesajele care incită la ură / Rusia înseamnă sărăcie, autocrație, lipsă de respect față de viața omului (VIDEO)
11:42 - Cristina Prună, după primul tur al prezidențialelor: E nevoie de o guvernare de dreapta, în jurul USR (VIDEO)
11:39 - Lucian Romașcanu: „Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”
11:35 - Moldovenii cu cetățenie română au votat cu Elena Lasconi. Călin Georgescu nu a primit niciun vot peste Prut