Un bărbat și-a dat foc la casă încercând să aprindă focul în sobă cu benzină. În urma incidentului, acesta a suferit arsuri de gradul II și a fost dus la spital

Un bărbat și-a dat foc la casă încercând să aprindă focul în sobă cu benzină. În urma incidentului, acesta a suferit arsuri de gradul II și a fost dus la spital
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din satul Feleac a încercat să aprindă focul într-o sobă de teracotă folosind benzină și a produs un incendiu care i-a cuprins întreaga casă. În urma incidentului, bărbatul a suferit arsuri de gradul al doilea pe mâini și leziuni ușoare la nivelul căilor respiratorii, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, transmite Agerpres.

Bistrița-Năsăud: Un bărbat și-a dat foc la casă încercând să aprindă focul în sobă cu benzină

Potrivit primelor informații, bărbatul locuia singur în casa respectivă.

„Intervenţia a durat aproximativ o oră, interval în care pompierii militari au evacuat o butelie dintr-o încăpere pentru a evita producerea unei deflagraţii. Incendiul se manifesta la acoperişul casei pe aproximativ 80 de metri pătraţi, precum şi la nivelul încăperilor. Au ars elementele de mobilier şi materialele combustibile din camerele cuprinse de incendiu. Bărbatul a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă, a fost stabilizat şi evacuat spre spital pentru continuarea investigaţiilor medicale ce se impun (la UPU SMURD Bistriţa). Bărbatul prezenta arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare, respectiv leziuni uşoare la nivelul căilor respiratorii în urma inhalării fumului”, au menționat reprezentanții ISU.

Elementele de construcție care prezentau risc de prăbușire au fost îndepărtate de pompieri. În urma cercetării efectuate la fața locului, aceștia au ajuns la concluzia că incendiul a fost provocat în urma tentativei de a aprinde focul dintr-o teracotă cu lichid inflamabil, respectiv benzină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)