Peste 700.000 de elevi rămân fără bursă de merit după o decizie a Ministerului Educaţiei

Peste 700.000 de elevi rămân fără bursă de merit după o decizie a Ministerului Educaţiei
Sursa foto: Pixabay

Reprezentanții elevilor îl acuză pe Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației, că a modificat peste noapte criteriile de acordare a burselor de merit, fără vreo consulare publică prealabilă, așa încât 730.000 de școlari rămân fără acești bani.

730.000 de elevi nu vor mai primi burse de merit

„In miezul nopții, Sorin Cîmpeanu își arată adevărata modalitate de a conduce Ministerul Educației, publicând în Monitorul Oficial ordinul prin care sunt precizate criteriile de acordare a burselor elevilor.

Fără consultare, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9,5”, se arată într-un mesaj transmis de Asociația Elevilor din Constanța, dar susținut și de alte asociații.

Aceasta a mai afirmat că 730.000 de elevi sunt practic încă 730.000 de tineri care vor pleca dezamăgiți din România: „Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către Ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului”.

„Nu putem fi martori la acest „măcel” împotriva propriului viitor al României de aceea Asociațiile de Elevi din țară solicită Ministerului Educației, Sorin Cîmpeanu, să se oprească din acest drum spre distrugerea educației”, se mai arată în comunicat.

Pe 7 octombrie, ministrul Sorin Cîmpeanu anunța că bursele de performanță vor crește, iar cele de merit se vor dubla.

Probleme și cu organizarea olimpiadelor

O veste bună, reluarea olimpiadelor și a concursurilor școlare după doi ani de pauză cauzată de pandemie, s-a transformat într-un scandal în Educație după ce un deputat USR a semnalat că olimpiadele la română, istorie şi engleză lipsesc din calendarul concursurilor pentru acest an şcolar.

„Câmpeanu este omul-foarfece pentru Educaţie! Domnul ministru mai scoate o bombă din ghiozdanul clanului liberal şi elimină olimpiadele la română, istorie şi engleză. Acest închipuit cu partidul lui care ridică de poză coliva lui I.G. Duca, mimând respectul faţă de istorie, anulează performanţa copiilor la o disciplină care ţine despre identitatea noastră ca popor”, scria duminică, pe Facebook, deputatul USR Filip Havârneanu.

Ulterior, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că olimpiada de limba de română și cea de istorie vor fi incluse în lista actualizată de Minister.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”