Ciprian Ciucu, președintele Consiliului Național de Integritate, a vorbit miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV, despre faptul că deputații au respins reexaminarea legii aleșilor locali, ceea ce le perimite acestora din urmă să facă parte din adunările generale ale asociaţiilor cu activitate în serviciile de utilităţi publice.
În opinia lui Ciucu, decizia din Parlament nu elimină și situațiile de conflict de interese.
Parlamentarii ”nu au umblat la legea incompatibilităților, ci au găsit un subterfugiu, au modificat o altă lege, pentru elimina aceste incompatibilități din lege, dar asta nu elimină, după părerea mea, și conflictul de interese în momentul în care un primar va fi în situația să aloce fonduri de la primărie către o astfel de structură, că este o societate de interes public, că este asociație de dezvoltare intra-comunitară sau este o structură similară. Aceste organizații nu sunt de drept public, sunt de drept privat și intră într-un conflict de interese oricum”, a spus Ciprian Ciucu.
”După părerea mea, se ia din atribuțiile administrative ale ANI și se vor duce cu ele mai târziu în instanță. După părerea mea, nu a fost o mișcare foarte deșteaptă”, a mai spus președintele Consiliului de Integritate, adăugând că în acest moment există peste o mie de situații de incompatibilitate în administrația locală.