DIICOT: Florian Walter se sustrage urmăririi penale, dar a fost dat în consemn la frontieră

DIICOT: Florian Walter se sustrage urmăririi penale, dar a fost dat în consemn la frontieră
Foto: ziuanews.ro

Procurorul șef adjunct al DIICOT, Elena Hosu, a declarat că reprezentantul firmei de salubritate Romprest, Florian Walter, se sustrage urmăririi penale și a fost dat în consemn la frontieră pentru a nu părăsi teritoriul țării.

„Sunt indicii că este în țară și ne-am luat măsurile necesare să rămână în țară. A fost dat în cosemn”, a declarat Hosu.

Hosu susține că societățile implicate în acest lanț de tranzacții „aveau sedii sociale fără activitate la cabinete de avocatură, erau fără puncte de lucru, iar reprezentanții nu pot fi identificați”.
„Societățile nu aveau mijloace de transport pentru muncitori, circa 200-300 de persoane, ca obiect al acestor contracte”, iar în cazul Romprest „muncitorii erau folosiți la negru, nu exista o evidență a personalului, nu existau situații de lucrări”.

„Furnizorii acestor companii aveau furnizori care nu declarau livrări, nu existau rapoarte zilnice de activitate, numărul persoanelor sau calificarea lor”, completează procurorul șef adjunct al DIICOT.

Pe de altă parte, reprezentanții acestor firme „erau în fapt complici, sau săgeți, carea aveau sarcina de a completa și semna acte bancare, de a retrage bani în numerar și primeau comision din aceste tranzacții”.

Hosu spune că „contabilitatea nu era la cele mai multe societăți comerciale”.

„A fost un grup bine organizat cu sarcini bine definite, coordonarea venind din parte reprezentantului Romprest”, încheie aceasta.

După ce a pus la rând micii buticari, ANAF a trecut la peștii cei mari. Inspectorii ANAF, împreună cu procurorii DIICOT au dat năvală peste compania de salubrizare Romprest și au depistat un prejudiciu de 4,5 milioane de euro. Compania Romprest este deținută de omul de afaceri,Florian Walter, pe care DIICOT l-a dat în consemn la frontieră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`