Biserica, despre icoana părintelui Arsenie Boca de la Pușcași: Este nevoie de răbdare, înțelepciune și credință (VIDEO)

Biserica, despre icoana părintelui Arsenie Boca de la Pușcași: Este nevoie de răbdare, înțelepciune și credință (VIDEO)
Foto: click.ro

Biserica reacționează în cazul icoanei din comuna vasluiană Pușcași. Protopopul de Vaslui a declarat, potrivit Agerpres, că „minunea este proprie doar Bisericii, dar referitor la icoana de la Pușcași este nevoie de răbdare, înțelepciune și credință. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va continua și va dăinui, dacă nu este de la Dumnezeu, se va stinge”.

„Este de dorit să evităm senzaționalul trecător și să căutăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe sfinții Bisericii, dar și lucrarea minunată mai întâi prin credință, apoi smerenie și responsabilitate pentru ce primim, bine știind că în orice caz Dumnezeu dorește doar binele omului”, a continuat preotul Adrian Chirvase.

Icoana preotului Arsenie Boca din Pușcași, potrivit localnicilor, lăcrimează de mai multe zile, iar de circa o săptămână, peste 2000 de pelerini ar fi ajuns în zonă pentru a se ruga.

Mai mulți locuitori ai zonei au susținut că ar fi vorba despre un semn care arată că părintele Arsenie Boca trebuie canonizat de BOR. Alte voci sunt de părere că e vorba despre o minune dumnezeiască, iar alții mai sceptici spun că evenimentul prevestește ceva rău țării noastre, scrie Agerpres.

Episcopia Hușilor a trimis luni o delegație pentru a analiza situația creată în comuna vasluiană.

Icoana se află într-o troiță și a fost adusă de o familie de la Mănăstirea Lainici.

Misterul icoanei plângătoare, dezbătut de Biserică

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)