Amenințarea tăcută din Europa: Alegerile din Marea Britanie ar putea decide soarta Uniunii Europene

Amenințarea tăcută din Europa: Alegerile din Marea Britanie ar putea decide soarta Uniunii Europene

Soarta Europei ar putea fi decisă de alegerile din Marea Britanie. Organizarea unui referendum pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană ar putea da votul care să determine destrămarea întregii structuri, scrie The Guardian. Adversarii din alegeri au viziuni complet opuse asupra acestui subiect, dar există un acord total asupra tăcerii. Pe continent, presa anunță un posibil scenariu catastrofal.

Diferența de viziune dintre conservatori și laburiști asupra viitorului Marii Britanii în Europa este mai mare decât în orice alt subiect. Spre deosebire de Cameron, Ed Miliband a exclus din start organizarea unui referendum care ar putea determina ieșirea țării din Uniunea Europeană, considerând că acesta ar putea crea un climat nesigur pentru investitori. La rândul său, Ukip militează pentru organizarea referendumului și apoi vrea să voteze pentru această ieșire. Liberal-democratul Nick Clegg susține acum că ar accepta referendumul chiar și cu riscul unui vot ”pentru” dacă acesta este prețul pentru menținerea coaliției.

În ciuda opiniilor contrare, nici prim-ministrul și nici contracandidatul său laburist nu au făcut din referendumul pentru ieșirea din Europa o temă centrală în campaniile lor. Ideea că promisiunea referendumului va asigura câștigul în alegeri pentru Cameron și îl va costa voturi pe Miliband nu pare să se fi materializat. Conservatorii nu mai abordează la fel de mult acest subiect pentru că sunt conștienți de teama reală că Marea Britanie ar putea ieși din UE, iar lumea afacerilor nu va aprecia părăsirea unei piețe de 500 de milioane de consumatori. De cealaltă parte, laburiștii nu vor să le reamintească alegătorilor că un guvern Miliband nu le va da oportunitatea de a se pronunța în acest sens printr-un referendum. Astfel, deși din motive diferite, ambele partide sunt decise să păstreze tema referendumului în afara campaniei electorale.

Pe cât de mare e liniștea pe insulă, pe atât de mare e îngrijorarea dincolo de Canal. Pe continent există teama că britanicii se îndreaptă spre un vot ce ar putea destrăma Uniunea. Titlul principal din le Monde duminică a fost ”Europa: subiectul crucial în alegerile britanice”. Titluri asemenea se găsesc în toată presa din Europa, dar în Marea Britanie pare să existe un consens general asupra tăcerii pentru a face referendumul un nonsubiect.

Jurnalistul The Guardian Denis Macshane consideră că dacă Miliband va deveni premier referendumul nu va mai alea loc, dar dacă rămân la putere Cameron și Clegg, ”va trebui să ne pregătim pentru doi ani urâți în care forțele populiste anti-UE vor fi dirijate de Rupert Murdoch. Va fi ultima sa bătălie împotriva Europei pe care o detestă”.

Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe locurile de muncă, investițiile în infrastructură, uniunea energetică, problema grecească și agresiunea rusă. În schimb, ar putea fi problema engleză cea care va domina agenda europeană până în 2017.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)