Un funcționar APIA a fost găsit incompatibil de către ANI după participarea la alegerile locale din 2012 din comuna Moeciu

Un funcționar APIA a fost găsit incompatibil de către ANI după participarea la alegerile locale din 2012 din comuna Moeciu
Foto: citynews.ro

Un funcționar public din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Brașov a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Viorel Ioan Clinciu a candidat la alegerile locale organizate în 2012  pentru funcția de primar al comunei Moeciu, județul Brașov. ANI motivează decizia ca urmare a faptului că Clinciu nu a solicitat instituției în cadrul căreia exercită funcția publică suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la campania electorală.

Astfel, funcționarul ar fi încălcat dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea 161/2003 care spune că „raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă (…) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”, dar și dispozițiile art. 95, alin. (1), lit. d) și alin. 3 din Legea 188/199 în care este specificat faptul că „raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații (…) pentru participare la campania electorală; Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea (…)”.

Astfel, Clinciu este „decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Bărbatul a depus un punct de vedere la dosarul de evaluare pentru exercitarea dreptului la apărare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:27 - Ciprian Ciucu, despre planurile PNL-ului după alegeri: Să facem o alianță cu forțe de dreapta. Ne-am dori refacerea guvernării așa cum a fost în 2020, dar mult mai matură (VIDEO)
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)