UMPMV doreste revenirea la forma adoptata in 2015 a Legii pensiilor militare de stat. Gabriel Oprea: „Trebuie să apărăm ce am obținut. Trebuie să apărăm ceea e sfânt în România” (VIDEO)

UMPMV doreste revenirea la forma adoptata in 2015 a Legii pensiilor militare de stat. Gabriel Oprea: Trebuie să apărăm ce am obținut. Trebuie să apărăm ceea e sfânt în România (VIDEO)

Uniunea Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul” (UMPMV) sustine revenirea la forma initiala a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat. Legea 223/2015 a fost inițiată de președintele UMPMV, Gabriel Oprea, în perioada în care era vicepremier pentru securitate națională și cel care a susținut-o inclusiv din postura de premier interimar, până la adoptarea sa de către Parlament.

Proiectul legislativ initiat de Gabriel Oprea a trecut de Parlament fără niciun vot împotrivă, legea fiind ulterior promulgată de către președintele României.

Potrivit UMPMV, Legea initiata de Gabriel Oprea, a fost apreciata de catre liderii sindicatelor din domeniu: „De-a lungul timpului, acestia si-au exprimat public aprecierea, in mod deosebit fata de Legea 223/2015, in cadrul intalnirilor cu fostul vicepremier pentru securitate nationala”.

Gabriel Oprea, presedintele UMPMV, precizează că trebuie ca spriinul oferit militarilor să fie apărat, pentru ca instituțiile fundamentale să fie respectate: “Trebuie să vrei și să poți. Este foarte important, ca atunci când ocupi o funcție publică, să dovedești seriozitate și responsabilitate în relația cu oamenii, să cunoști bine problemele cu care se confruntă instituția respectivă, să ai deschidere spre dialog pentru a cunoaște aceste probleme, să găsești soluții și să-ți respecți întotdeauna cuvântul. Trebuie să apărăm ce am obținut. Trebuie să apărăm ceea e sfânt în România. Țara merge înainte dacă instituțiile acestea sunt respectate. Mergem pe drumul nostru, tot împreună. Legea 223/2015, o lege bună pentru beneficiarii săi, trebuie sa fie din nou aplicată în forma sa inițială”.


De asemenea, Mircea Dogaru, susține că Gabriel Oprea a avut o contribuție importantă la Legea 223/2015: “Noi am comunicat întotdeauna bine cu dumneavoastră, ne-am ținut de cuvânt și noi, și dumneavoastră. Dumneavostră ați avut o contribuție esențială, mai ales cu Legea 223/2015, o lege reparatorie care apăra egalitatea”.

Valeriu Pricină consideră că Legea 223/2015 a venit în sprijinul profesioniștilor activi și a militarilor în rezervă: “Ați promovat în spațiul public problematica pensiilor militare, asociind la dezbatere formațiunile sindicale și direcțiile responsabile din sistemul militar, ați organizat elaborarea unei legi a pensiilor militare de stat și ați susținut în plan parlamentar, politic și instituțional, votarea și promulgarea legii 223/2015. Noi, cei din sindicat, am apreciat atitudinea dumneavostră pentru că am înțeles cu toții că nu este vorba despre simple inițiative camaraderești ale unui militar față de camarazii săi, ci despre gesturile explicite ale unui om politic care și-a angajat partidul pe o direcție de susținere a instituțiilor apărării și implicit ale profesioniștilor activi și în rezervă care le compun.

În perioada 2011 – 2015, UNPR a fost formațiunea politică în al cărei program au fost asumate astfel de obiective, iar liderul politic, președintele fondator, s-a angajat într-o veritabilă luptă pentru reașezarea problematicii apărării pe o poziție prioritară în stat și pentru susținerea drepturilor militarilor activi și în rezervă”.

Dumitru Coarnă a subliniat sprijinul de care au beneficiat angajații MAI prin proiectele legislative promovate de Gabriel Oprea, când a exercitat mandatul de ministru:

“Faptele ne definesc. Tot timpul încerc să fiu rațional și să vin cu elemente concrete. Când fac recurs la memorie și mă gândesc la 1990 – 2018, privesc la elementele bugetare de la ministerul de interne, văd că ați fost singurul ministru care a acționat în conformitate cu calitatea și importanța muncii noastre. Și mă gândesc la toate proiectele legislative pe care le-ați generat și care au fost puse în practică imediat, cum ar fi norma de hrană, norma de echipament, ordonanța 37, legea 223, transportul, lucruri care practic au avut efect imediat. Împreună am făcut aceste lucruri, îmi place să fiu corect și am afirmat că dacă dumneavoastră nu erați factorul decisiv acolo, multe din proiecte nu treceau. În condițiile acestea, sigur că aveți respectul nostru și în momentul în care trebuie să construiți ceva pentru această familie din domeniul apărare, siguranță și ordine publică, noi vom fi alături de dumneavoastră”.

Florin Vîlnei, la rândul său, a exprimat sprijinul pentru demersul președintelui UMPMV: “Așteptam să ne întindeți mâna. Ați fost singurul ministru care ne-a adus împreună, care ne-a unit. De asta are nevoie România. Cred că trebuie să fim organizați, ca să putem vorbi despre viitorul ministerului de interne, să putem face lucrurile să meargă. Am simțit, am văzut și am trăit lucrurile care s-au făcut în minister în mandatul dumneavoastră. A fost o perioadă foarte bună pentru minister. Aveți în noi un sprijin necondiționat”.

Iulian Surugiu: “Este foarte bine ca fostul vicepremier Gabriel Oprea ne invita la discutii. Cu toții am avut o perioadă grea. Ne-am ridicat și mergem înainte. Peste tot am spus că în mandatul dumneavoastra s-au făcut lucrurile cele mai bune pentru ministerul de interne. Ne aveți alături”.

Ionel Babuș: “Sunt deosebit de onorat sa spun, alături de ceilalți colegi pentru că noi, cei din poliție, am simțit sprijinul venit din partea dumneavoastră și ați fost un ministru drept. Suntem alături de dumneavoastră și vom fi până la capăt”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`