Codul schiorului intră în vigoare pe pârtiile din Italia. Asigurările de răspundere civilă devin obligatorii

Codul schiorului intră în vigoare pe pârtiile din Italia. Asigurările de răspundere civilă devin obligatorii
Foto: Facebook @ Gondola Sinaia

Sezonul de schi a început în Italia, iar de la data de 1 ianuarie 2022, autoritățile au transmis că un decret va intra în vigoare ce vizează activitățile sportive pe pârtiile sportive, transmite La Repubblica.

Polița va fi obligatorie

Așadar, indiferent de naționalitate, fiecare schior va trebui să aibă asupra sa o asigurare de răspundere civilă, care să acopere acest sport, bineînțeles, iar acesta trebuie să se supună unui anumit set de reguli. Dacă nu, amenzile oferite pot depăși o mie de euro, în funcție de abatere.

Printre setul de reguli și obligații se numără și purtarea căștii de protecție pentru minori, penalizarea putând ajunge până la suma de 100 de euro. Printre celelalte reguli se numără și cele legate de organizare și buna funcționare. Așadar, fiecare schior care coboară trebuie să o facă departe de sportivii ce coboară din aval, iar depășirile se pot face doar dacă există suficient spațiu și vizibilitate. De asemenea, la intersecțiile de pârtii se va ajusta traiectoria și se va reduce viteza. Printre acestea se numără și interzicerea opririi în dreptul denivelărilor, iar în caz de accidentare, cine nu oferă ajutor sau nu solicită ajutorul specializat riscă să fie amendat cu amenzi ce variază de la 250 la 1.000 de euro. În cazul unei coliziuni între schiori, legea presupune, până la proba contrarie, că ambii au aceeași responsabilitate.

Începând cu anul 2022, fiecare schior sau snowboader va trebui să aibă o asigurare de răspundere civilă pentru vătămarea persoanelor terțe. Administratorii pârtiilor vor fi obligați să ofere o poliță clienților atunci când aceștia vor cumpăra permisul de schi.

Amenzi usturătoare pentru cei ce nu se conformează

Persoanele ce nu au o asigurare de răspundere civilă vor fi amendați cu 100 sau 150 de euro și li se va retrage permisul de schi. Chiar și așa, managerii nu vor putea controla schiorii dacă au sau nu un astfel de asigurare.

Prețul unei polițe de asigurare civilă poate varia de la 1 la 3 euro pe zi. Cei care schiază des pot opta pentru polițe ce încep de la 45 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`