Marea Britanie a redus la 7 zile perioada de izolare pentru persoanele pozitive cu COVID-19

Marea Britanie a redus la 7 zile perioada de izolare pentru persoanele pozitive cu COVID-19
Sursa foto: Freepik

Miercuri, guvernul Regatului Unit a redus perioada necesară de carantinare a persoanelor detectate pozitiv în urma testului COVID de la 10, la 7 zile. Această regulă se aplică doar persoanelor vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2, chiar dacă numărul de cazuri cu varianta sud-africană crește într-un ritm alarmant, relatează AFP, citat de către Agerpres.

Perioada de carantinare scade la 7 zile

Așadar, începând de miercuri, persoanele ce au două teste antigen în ziua a șasea și a șaptea după ce au fost identificate drept pozitiv vor putea ieși din carantină.

Conform informațiilor transmise de oficiali, acest lucru va permite familiilor să-și petreacă Crăciunul împreună fără a răspândi virusul

„Dacă aţi fost testat pozitiv sau aţi prezentat primele simptome sâmbătă, 18 (decembrie), vă veţi putea bucura de masa de Crăciun” împreună cu familia, „presupunând că testul dumneavoastră antigen este negativ în a şasea şi a şaptea zi”, a afirmat Gillian Keegan pentru Times Radio.

Marea Britanie se declară îngrijorată de noua variantă

„Ceea ce știm este că există un număr semnificativ de mutații, poate dublu față de numărul de mutații pe care le-am văzut în varianta Delta. Asta ar putea face vaccinurile să fie mai puțin eficiente, iar transmisibilitatea să fie mai mare”, a declarat secretarul pentru Sănătate, Sajid Javid.

Oamenii de știință au spus că sunt necesare studii de laborator pentru a evalua probabilitatea ca mutațiile să conducă la o eficacitate mult redusă a vaccinului.

Joi, oamenii de știință din Africa de Sud au declarat că au detectat noua variantă COVID-19 în număr mic și că lucrează pentru a înțelege potențialele sale implicații.

Secretarul britanic al sănătății a declarat că nu poate garanta că varianta Omicron nu va îndepărta Regatul „de pe drumul către redresare”. El a explicat că guvernul de la Londra încă nu are „o imagine completă” cu privire la tulpină, mai exact în ceea ce privește gravitatea formelor de îmbolnăvire pe care le-ar putea provoca sau felul în care interacționează cu vaccinurile anti-COVID-19 de pe piață. Citește mai mult

Noile restricții au fost anunțate în timp ce Boris Johnson se luptă cu o nouă criză de publicitate, în urma unor rapoarte conform cărora personalul său a organizat o petrecere de Crăciun în decembrie, anul trecut, încălcând regulile împotriva adunărilor publice. Premierul a susținut că toate regulile sanitare au fost respectate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`