Comisiile parlamentare de buget – finanțe continuă dezbaterea pe bugetul pentru 2022 și în cursul zilei de miercuri, cu ordonatorii principali de credit.
Reamintim că în cursul zilei de marți, discuțiile cu privire la bugetul de stat și al asigurărilor sociale de stat pentru 2022 au fost întârziate de protestul de la Palatul Parlamentului, împotriva certificatului verde pentru COVID-19.
Luni, Guvernul a aprobat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2022, iar luni seara au ajuns în Parlamentul României. Începând de marți, acesta a fost dezbătut în comisiile de specialitate, iar apoi ordonatorii principali de credite au prezentat bugetele instituţiilor în Comisiile reunite de buget-finanţe, notează Agerpres.
Joi, bugetul de stat pentru 2022 și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2022 vor intra în plenul Parlamentului, pentru dezbatere și vot.
Marți, proiectul de buget pentru 2022 urma să fie discutat în Parlamentul României, însă nu toți miniștrii ar fi reușit să ajungă la întâlniri, având în vedere protestul ce a avut loc inclusiv în curtea instituției. Protestatarii au ajuns pe treptele Senatului și au blocat accesul unor autoturisme în care se aflau parlamentari români.
Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a precizat că mai mulți miniștrii nu au putut ajunge marți la discuțiile despre buget, având în vedere incidentele care au avut loc la orele prânzului.
„Ar fi trebuit să începem la ora 14.00 audierile în comisiile de specialitate pentru legea bugetului de stat. Deja se depun amendamentele, ar fi trebuit să începem acest lucru astfel încât până joi să și reușim să votăm bugetul de stat pe 2022.
Practic, chiar vorbeam cu cei din comisia de buget de la Senat, că nu văd efectiv cum s-ar putea desfășura această activitate astfel, cu toate intrările și ieșirile închise. Reprezentanții instituțiilor și ai ministerelor care ar fi trebuit să ajungă la aceste audieri, nu văd cum ar putea să o facă. Nu știu cum am putea să ne desfășură activitatea astăzi.
La grupul senatorilor PSD lumea este îngrijorată, dar nu speriată de ceea ce se întâmplă, deși pe geamurile de la noi se văd foarte aproape cei care sunt chiar în fața intrării principale a Senatului.
Eu nu am văzut manifestare violentă din partea lor, în sensul de a vandaliza mașini, dar nu este nici în regulă faptul că activitatea este complet blocată și faptul că au putut să intre în curte fără o aprobare din partea celor care ar fi trebuit să asigure paza acestei instituții”, a declarat Radu Oprea, pentru Digi 24.