Premierul Victor Ponta, despre decizia PNL de a bloca revizuirea Constituției: Este o dovadă a miopiei, mediocrității și lipsei de viziune

Premierul Victor Ponta, despre decizia PNL de a bloca revizuirea Constituției: Este o dovadă a miopiei, mediocrității și lipsei de viziune
Foto: B1 TV

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, că decizia PNL de a bloca procesul de revizuire a Constituţiei este o măsură total greşită, o nouă dovadă a miopiei, mediocrităţii şi lipsei de viziune.

Acesta subliniază că statul nu poate fi reformat, cu respectarea standardelor europene, prevenirea conflictele instituţionale, adaptarea imunităţilor sau facilitarea confiscării bunurilor ilicite, fără să fie aduse modificările necesare la Constituţie.

Ponta speră ca cei de la PNL să revină asupra deciziei.

”Regret profund faptul că liderii PNL au anunțat oficial (după ce negaseră cu îndârjire câteva săptămâni) că au decis definitiv blocarea procesului de revizuire a Constituției! Este o măsură total greșită, încă o dovadă a miopiei, mediocrității și lipsei de viziune a actualei conduceri a PNL, care afectează fiecare cetățean. Aș oferi doar două motive:

1. Nu poți reforma statul român (să respecți standardele europene, să previi conflictele instituționale, să adaptezi imunitățile sau să facilitezi confiscarea bunurilor ilicite, etc.) fără să aduci modificările necesare la Constituție.

2. Parlamentarii liberali (spre deosebire de noii lor colegi și frați pedeliști) au fost aleși în Decembrie 2012 pe baza promisiunii asumate de a revizui Constituția! Încă o răzgândire, încă o păcăleală, încă o dovadă de miopie politică din partea lor – iar în 2016 vor cere iar votul cetățenilor după ce au uitat tot ce au promis in 2012!

Sper că mintea de pe urmă să îi ajute pe liderii PNL să revină asupra acestor decizii total eronate! România are nevoie de o Constituție modernizată!!!”, a scris premierul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`