Urmează o perioadă dificilă pentru Guvernul Nicolae Ciucă, pe fondul problemelor economice severe anticipate de către experți, pentru anul 2022. După un an în care inflația a crescut galopant, nemulțumurile în rândul angajaților din educație și sănătate nu mai pot fi ignorate, motiv pentru care sindicaliștii au anunțat proteste de mare amploare. Totodată, se ia în calcul greva generală.
Angajații din educație nu mai acceptă încă o înghețare a salariilor. Principalele trei federaţii sindicale din învăţământ ameninţă că de luni, 20 decembrie, vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, dacă salariile profesorilor vor fi îngheţate, aşa cum prevede proiectul de ordonanţă al Executivului.
„Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învăţământ va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale”, precizează sindicaliștii într-un comunicat de presă.
Salariul de bază al unui profesor ar putea depăşi 5.500 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2022, în funcţie de vechimea în muncă şi gradul didactic al acestuia, dacă Guvernul aprobă creşterea salariilor cadrelor didactice. Mai precis, este vorba despre o majorare cu 16% care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, amânată de Guvernul Orban, iar apoi de Guvernul Cîțu.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a precizat că angajații din educație rămân fermi pe poziție în legătură cu pretențiile salariale. Mai mult, profesorii și-au exprimat nemulțumirile cu privire la situația dezastruoasă cu privire la gestionarea testelor rapide.
„Nu mai poate fi acceptată a treia prorogare a articolului 38 (…)
Cei care guvernează în momentul de față nu sunt conștienți de starea de nemulțumire din sistem. În ultima vreme, colegii noștri au început să facă și treaba firmelor care au câștigat contractele pentru achiziția de teste”, a declarat Marius Nistor, pentru B1 TV.
Federația Sanitas cere Guvernului să respecte legea salarizării în domeniul sanitar și cere o întrevedere de urgență cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Alexandru Rafila, înainte de adoptarea ordonanțeid e urgență ce prevede măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2022.
„Demersurile Guvernului sunt absolut deplasate, ne cheamă să ne consultăm după ce se va adopta ordonanța. Vom merge luni la discuții, dar acestea trebuiau să aibă loc înainte de adoptarea acestui act normativ, care umilește din nou personalul din sănătate și golește de conținut activitatea sistemului medical.
(…) În 2020, măririle au fost înghețate, iar pentru 2022 se aruncă în fața personalului medical o mărire de o pătrime din cât ar trebui (…)”, a declarat Ciocan, pentru B1 TV.
De asemenea, angajații din Sănătate au avertizat că se gândesc să facă grevă generală. Mircea Ciocan, președinte SANITAS.
„În acest moment, noi apreciem că greva generală este cea care poate să dea un semnal Guvrnului că nu se află pe calea bună și că nu poți să lupți împotriva unei pandemii cu un personal sanitar prost salarizat și ținut în promiscuitate”, a mai precizat oficialul SANITAS.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Și polițiștii au avertizat în această săptămână că vor continua să organizeze proteste de stradă dacă Guvernul nu va majora salariile angajaților din MAI și dacă executivul va insista pentru adoptarea pașaportului verde COVID-19 la locul de muncă.
În mai multe orașe din țară au avut loc demonstrații. Cel mai recent miting a avut loc joi, în fața sediului MAI, organizat de Sindicatul Polițiștilor Europol.
„Poliţiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007, poliţiştii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creşterea salariului minim pe economie, pentru că altfel aveam şi acum salariul de 1.100 lei, cum era în 2013. Facem un apel către toţi poliţiştii, sindicalizaţi sau nesindicalizaţi, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activităţii”, se menţionează de sindicatul EUROPOL.
„Ne-a ajuns cuţitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele ‘COVIDULUI’. NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. NU mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, se precizează în comunicat.