Cosmin Natanticu a avut cuvinte de laudă la adresa cuplului Elwira și Mihai Petre – câștigătorii sezonului patru al concursului „Asia Express: Drumul Împăraților”. Pe de altă parte, acesta a spus că Elwira – Mihai Petre nu a reprezentat pentru el un model de cuplu.
Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Cosmin Natanticu a reacționat la aflarea veștii că Elwira și Mihai Petre au câștigat finala show-ului „Asia Express’, scrie viva.ro.
Inclusiv actorul și partenera sa Eliza au primit mesaje de susținere, chiar dacă au fost eliminați în semifinala Asia Express: „am primit foarte multe comentarii și mesaje în care oamenii spuneau că tot ce ne lipsește este un copil, pentru că suntem un cuplu foarte mișto’, a comentat el la podcast.
Relația dintre Elwira și Mihai Petre a părut tensionată în timpul cursei din Asia Express, acolo unde au existat mai multe ieșire din partea coregrafului.
Fanii ar fi crezut că urmează un divorț, având în vedere că Mihai Petre a reacționat furios și nervos în câteva rânduri bune, chiar în fața camerelor de filmat. Totuși, relația dintre Elwira și Mihai pare mai puternică ca niciodată. Vedeta TV a postat un mesaj emoționant, o declarație de dragoste la adresa soțului ei.
„Am învățat sa prețuiesc momentele simple. Îmbrățișările și simpla prezenta oamenilor dragi in viața mea. Ele rămân cu mine, amintiri calde,firești”, a scris Elwira Petre pe Facebook, alături de o fotografie cu ea și cu Mihai.