Primarul foarte controversat al Ankarei, Melih Gokcek, susținător neclintit al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, a ieșit din nou la atac miercuri, când a numit-o pe purtatorul de cuvânt al diplomației americane, Marie Harf, “blondă proastă”, cerându-i să explice reprimarea violențelor din ultimele zile din Baltimore.
Politicianul turc îi reproșează lui Harf că a ă a condamnat represiunea sângeroasă a protestelor din Taksim, de acum doi ani, scrie New York Times.
„Unde eşti, blondă proastă, tu, care ai acuzat poliţia turcă de folosire excesivă a forţei?”, a scris pe contul său oficial de Twitter Melih Gokcek, primarul Ankarei.
Acesta a ilustrat comentariul cu două fotografii: un portret al lui Marie Harf, purtătorul Departamentului de Stat al SUA, şi o imagine cu protestele violente din Baltimore, în care doi poliţişti lovesc un manifestant.
„Hai, blondo, răspunde acum!”, a adăugat primarul turc.
„Blondo, după părerea ta, reacţia guvernului din timpul revoltelor din Gezi erau îngrijorătoare. Când e vorba de ţara ta însă, e normal să fie declarată stare de urgenţă?”, a mai scris politicianul turc.
Între timp, mesajele publicate de 29 aprilie au fost şterse de pe contul primarului turc.