Istoria, afacerile și conexiunile firmei controlate de șeful RAAPPS, Gabriel Surdu, cu statul român

Istoria, afacerile și conexiunile firmei controlate de șeful RAAPPS, Gabriel Surdu, cu statul român
Foto: Revista 22

Șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost reținut, miercuri, de DNA. Acesta este acuzat de fapte de corupție și de cumpărare de influență, în dosarul în care este acuzat de intervenţii la şeful CJ Buzău pentru ca firma lui să obţină un contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane de euro.

Firma despre care procurorii DNA spun că ar fi fost controlată de către șeful RAAPPS, Georgian Surdu, are o istorie extrem de interesantă în asocieri și afaceri dubioase cu statul.

Potrivit jurnalistului Daniel Befu, patronii din acte sunt asociați și în alte firme cu un background dubios, dar mereu câștigătoare ale unor contracte publice.

“Cele mai multe contracte au fost acordate acestei grupări de firme de către Loteria Română în directoratul PDL-istului clujean Gheorghe Benea și de Palatul Parlamentului în mandatul PDL-istului Gheorghe Barbu”, scrie jurnalistul într-un articol postat pe romaniacurata.ro.

Loteria Română ar fi atribuit ilegat în 2010 firmei CONSTRUCT CO GROUP – S.R.L (firma despre care procurorii spun că o controla Surdu) un contract 21,42 de milioane de lei cu TVA inclus, pentru lucrări de cadastru ce vizau întreg patrimoniul Loteriei Române, adică aproximativ 860 de imobile, susține Befu. Contractul nu a fost însă finalizat datorită numeroaselor contestații depuse la CNSC.

CONSTRUCT CO GROUP – S.R.L s-a numit inițial FILIP COMPRODEXIM – S.R.L și era un depozit de cherestea, cu sediul pe Șoseaua Chitilei.

“Primii acționari au fost Filip Gostin și pe Bucur Petru, cel din urmă rămânând și asociat unic o vreme, avându-l ca mandatar pentru actualizarea actului constitutiv pe Văduva Marius Valentin. În 26.03.2006  firma a fost trecută pe numele lui Văduva Marius Valentin”, se mai arată în articolul publicat pe romaniacurata.ro.

Aceasta nu ar fi fost singura afacere a lui Valentin Marius Văduva. În anul 2002 a făcut parte din acționariatul Shelter Group SA, alături de Busuioc Bogdan Gelu (1), Ionescu Dan Nuțu (2), Liviu Voinea (3) și Toader Marin Iulian, spune Daniel Befu.

Conform sursei citate, “Văduva Marius apare în februarie 2005 și în acționariatul firmei Shelter Security SRL, alături de Alin Ionescu (ambii fiind din Târgu Jiu), personaj arestat la începutul lunii octombrie 2014 sub acuzatia de evaziune fiscală. Și firma Shelter Security SRL apare pe lista de firme care a derulat contracte cu Loteria Română. Astfel, în guvernarea Boc, în martie 2010, Loteria Română a încheiat cu Shelter un contract enorm, de 45.964.776 RON pentru  furnizarea unui sistem integrat de securitate, monitorizare și intervenție pentru agenții Loto, servicii de mentenanță, urmată de un al doilea contract, încheiat în 15.09.2011, în valoare de 8.980.000 RON, pentru servicii de monitorizare, interventie si mentenanță pentru un număr de 1033 locații la nivel național.

Văduva Marius apare și anterior anului 2005 în Shelter Security SA, nu ca asociat, ci ca mandatar al asociatului Alin Ionescu (în 2002-2003) și apoi ca mandatar al lui Ivan Ionel (în 2005-2006).

De asemenea, Befu scrie că Văduva Marius e fondatorul firmei Prod Plas SRL din Mogoșoaia în octombrie 2004, firmă în care l-a pus administrator pe Toader Marin-Iulian. Numele lui Toader îl găsim 10 ani mai târziu în rechizitoriul procurorilor, în dosarul de evaziune fiscală din Shelter Security. În  2006, Văduva Marius iese din acționariatul Prod Plas SRL, făcând rocada cu  sora lui, Buteică Marilena. La fel se întâmplă și în firma CONSTRUCT CO.GROUP – S.R.L, unde, în august 2009, Marius Văduva iese din acționariat transferându-și participația către Buteică Marilena (90%) și către Firan Julietta (10%). Firma celor două câștigă un contract bănos, de 13,2 milioane lei în toamna lui 2010, de la Camera Deputaților, în mandatul de Secretar General al Camerei Deputaților Gheorghe Barbu – PDL, el fiind și administratorul Palatului Parlamentului.

Din articolul jurnalistului de la Rămânia Curată reiese că Văduva nu s-a începăratat niciodataă de firma Shelter Security. Acesta a înființat în 2010 firma de publicitate Top Global Media SRL în asociere cu sora sa Annemarie, sediul social al firmei fiind pe str. Laminorului nr 38, adică la adresa sediului social al Shelter Security și al Standard Security SRL.

“Deși aparent nu există nici o legătură între Georgian Surdu și patronii evazioniști fiscali din Shelter Group SA, sau patronii firmelor care au beneficiat de contracte de zeci de milioane de lei cu Loteria Română, în realitate cercul acționarilor acestor societăți a fost întotdeauna același, învârtindu-se în jurul lui Văduva Marius (și ulterior a surorii sale) și în jurul lui Alin Ionescu.

Chiar dacă, în acte, patroni apar Marius Văduva, iar apoi sora lui, Marilena Buteică, procurorii DNA susțin că firma lor CONSTRUCT CO GROUP – S.R.L  era controlată, de fapt, de șeful RAAPPS, Georgian Surdu, prin administratorul Horațiul Daniel Popa Vidan”, mai scrie Daniel Befu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)