Billie Eilish a susținut că a fost expusă la pornografie de la vârsta de 11 ani, fapt ce i-a afectat relațiile personale și au făcut-o să aibă coșmaruri. Cântăreața a mai mărturisit că acum e supărară pe ea pentru că nu a conștientizat că aceasta este o problemă, ba chiar i se părea că e „cool”.
„Cred că pornografia e o ruşine. Sinceră să fiu, obișnuiam să mă uit mult. Am început când aveam 11 ani și cred că mi-a distrus creierul şi mă simt devastată că am fost expusă la atâta pornografie”, a spus Eilish, într-un interviu pentru un post de radio, citată de Reuters.
Artista a mai afirmat că atunci nu și-a dat seama că e o problemă, ba chiar se simțea „cool” și parte din gașcă.
Ea a povestit și cum i-a afectat pornografia relațiile personale: „În primele mele relaţii, nu am spus niciodată ”nu” lucrurilor care nu îmi făceau bine. Am crezut că de aşa ceva trebuie să fiu atrasă”.
Billie Eilish a mai spus că a avut coșmaruri din cauza conținutului foarte violent pe care l-a privit.
Eilish e cea mai tânără câștigătoare a 4 premii Grammy în același an. În 2020, la 18 ani, ea a luat premiul la categoriile „artistul anului”, „albumul anului”, „discul anului” și „melodia anului”.
UNICEF cere ca siguranţa copiilor pe internet să fie promovată mai mult în toate țările lumii.
Experții agenției avertizează că expunerea la conţinut pornografic de la o vârstă fragedă poate avea efecte negative asupra sănătăţii mentale a copiilor.
Asta înseamă inclusiv că pornografia poate normaliza abuzurile și atitudinile misogine.