Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut luni o primă întâlnire online cu experții Comisiei Europene în cadrul misiunii de monitorizare a progresului României privind implementarea PNRR, iar la finalul evenimentului oficialul liberal a declarat, printre altele, că unul dintre obiectivele pentru 2023 este ocuparea schemei de personal a DNA în propoție de 85%, se arată în comunicatul transmis marți Ministerul Justiției.
Pe agenda întâlnirii dintre Cătălin Predoiu și experții Comisiei Europene s-a aflat analiza măsurilor de reformă generale și specifice aflate în responsabilitatea Ministerului Justiției.
Potrivit Ministerului Justiției, ca obiective generale în sector, PNRR vizează asigurarea independenței sistemului judiciar, îmbunătățirea calității și eficienței acestuia și intensificarea luptei împotriva corupției, pentru realizarea cărora trebuie întreprinse următoarele acțiuni specifice:
„Am trecut în revistă obiectivele din PNRR aflate pe agenda Justiţiei. În 2021 vom aproba noua Strategie Națională Anticorupție, transmisă de Ministerul Justiției spre avizare interministerială din 6 decembrie a.c.. Am semnat deja și trimis în procesul de avizare interministerială proiectul de lege privind implementarea Directivei privind avertizorii de integritate, obiectiv cu termen de realizare în trimestrul 1 2022. În 2022 avem alte obiective înscrise şi în Programul de guvernare, cum ar fi aprobarea în Parlament a proiectelor de modificare ale Codurilor penale. Un alt obiectiv pentru 2023 este ocuparea schemei de personal a DNA în proporţie de 85%, obiectiv extrem de problematic în contextul deficitului de personal şi a prevederilor din legile justiţiei care descurajează procurorii să participe la procesul de recrutare de noi procurori DNA, situaţie valabilă şi pentru DIICOT”, a declarat ministrul Justiției, la finalul întâlnirii.
A fost convenit un dialog constant cu responsabilii Comisiei pentru PNRR, spune Cătălin Predoiu.
„Am stabilit cu reprezentanții Comisiei responsabili pentru PNRR un dialog constant, pentru a ne asigura că progresele României în domeniul Justiției sunt receptate și bine notate la nivelul Comisiei Europene. Este important ca eforturile care se fac în domeniul Justiției să fie corect reflectate în toate tipurile de evaluări, cu atât mai mult cu cât în contextul confruntărilor politice interne, există deja conturată o linie de comunicare politică ce tinde să submineze încrederea Comisiei în eforturile deja puse în aplicare de Ministerul Justiției pentru recuperarea timpului pierdut în 2021”, a adăugat liberalul.
Ministrul Cătălin Predoiu susține că instituția „va asigura o comunicare onestă și corectă, pe baza realităților din teren, atât cu reprezentanții Comisiei, cât și în spațiul public intern, cu sistemul judiciar și toate forțele politice, atât cele aflate la guvernare, cât și cele din opoziție”.
„Pentru realizarea obiectivelor din PNRR aflate pe agenda Justiției, MJ va coopera intens cu Parlamentul României, conducerea ministerului, prin ministru și secretarii de stat, va fi prezentă în Parlament la lucrările comisiilor parlamentare, ori de câte ori aceste proiecte vor fi discutate. De asemenea, vom angaja un dialog constant cu parlamentarii membri ai comisiilor juridice ale Parlamentului României, pentru a accelera adoptarea proiectelor de lege trimise de Ministerul Justiției, prin Guvern, în Parlament”, a conchis Cătălin Predoiu.