Principalul suspect al dublei crime de la Iași, prins în Italia. Acesta urmează să fie extrădat în România (VIDEO)

Principalul suspect al dublei crime de la Iași, prins în Italia. Acesta urmează să fie extrădat în România (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Principalul suspect al dublei crime de la Iași a fost prins în Italia. Potrivit primelor informații, bărbatul ar fi încercat să se ascundă la Roma, a precizat Andreea Moraru, marți, la Știrile B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Principalul suspect al dublei crime de la Iași a fost prins la Roma, Italia

Liliana Năstase, senior editor B1 TV, spune că suspectul urmează să fie extrădat în România. Pe numele său a fost emis un mandat de reținere pe teritoriul Italiei, mai exact la Roma, ca urmare a cooperării între Poliția Română și autoritățile italiene.

Individul cu dublă cetățenie marocană și canadiană este deocamdată singurul suspect în ancheta deschisă după dubla crimă de la Iași. Un student la Medicină de origine marocană și o elevă a Școlii de asistente au fost găsit morți, în noapatea de vineri spre sâmbătă, în vila pe care o închiriaseră.

Tribunalul Iași a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele suspectului, iar acesta a fost dat în urmărire internațională. Anchetatorii au reușit să îl localizeze în mai puțin de 24 de ore.

După efectuarea procedurilor specifice, bărbatul va fi adus în România pentru a fi audiat, fiind deocamdată singurul suspect din dosar. Totuși, oamenii legii suspectează că în casa crimei ar fi intrat mai multe persoane.

„Persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 ani, cetăţean marocan, era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, iar persoana decedată de sex feminin, în vârstă de 23 ani, era prietena primului. Descoperirea a fost făcută de către organele de poliţie care au fost informate cu privire la posibila dispariţie a tânărului student care, în cursul zilei de 10 decembrie, ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles”, preciza sâmbătă prim-procurorul Mihaela Apostol, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`