Averea impresionantă a unui bugetar: Gabriel Surdu, şefului RA-APPS, deține 56 hectare de teren, casă la Snagov, barcă, skyjet și 1,31 milioane lei în bancă

Averea impresionantă a unui bugetar: Gabriel Surdu, şefului RA-APPS, deține 56 hectare de teren, casă la Snagov, barcă, skyjet și 1,31 milioane lei în bancă
Foto: just-news.ro

Deși este bugetar, directorul Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, Gabriel Surdu, deține  6 terenuri de aproape 56 de hectare casă, apartament, barcă şi skyjet, precum şi aproximativ 300.000 de euro în conturi, conform declaraţiei sale de avere.

Surdu a venit la conducerea  RA-APPS în 2007, fiind numit în funcție de guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, scrie Adevărul.

Salariul oficial al directorului RA-APPS este de puțin peste 1.000 de euro pe lună (4.700 de lei), potrivit declarației sale de avere, în vreme ce soția sa, Raluca Surdu, deputat PNL, câștigă puțin mai mult, 4.900 de lei pe lună.

Astfel, averea impresionantă a soților Surdu cuprinde: 5 terenuri agricole în suprafaţă de aproape 54 de hectare în comunele Luciu şi Costeşti, din judeţul Buzău, în comuna Ianca, din judeţul Brăila, precum şi în comunele Ciorogârla şi Baloteşti, din Ilfov,  2 hectare de teren intravilan în oraşul Buzău, o casă de 200 metri pătraţi în Snagov și un apartament de 104 metri pătraţi în Bucureşti.

La toate aceste se mai adaugă o casă în Snagov, de 220 de metri pătraţi, care este pe numele soției.

În 2013, șeful RA-APPS şi-a cumpărat  o barcă Malibu şi un skyjet Bombardier, cu peridocurile aferente.

În conturi, soţii Surdu declară aproape 300.000 de euro în 2014 (1,31 milioane lei), Surdu menţionând şi un împrumut de 15.000 de euro, acordat în nume personal.

Cei doi soţi nu deţin credite la bănci şi declară că au câştigat din dobânzi bancare, în 2014, 65.600 de lei (aproximativ 15.000 de euro, sumă similară cu împrumutul acordat în nume personal de Surdu).

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, miercuri, o serie de percheziții la sediul Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), directorul general RA-APPS, Gabriel Surdu, fiind vizat în anchetă.

El este suspectat de fapte de corupție în perioada 2013-2014 și de cumpărare de influență. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:24 - Ce trebuie să știi despre portocale, mandarine sau clementine. Pericolul ascuns în citrice, care te poate băga direct în spital
20:15 - Mai mulți români au rămas fără bani în cont, după ce au încercat să cumpere rovinietă de pe un site clonat
20:13 - Alina Gorghiu, despre Elena Lasconi: Mâine o să acuze că PNL i-a furat și caii de la bicicletă
20:05 - Marius Humelnicu, întrebat cu cine va face alianță PSD-ul după alegeri: Noi spunem că vom face cu PNL. Din punctul meu de vedere sunt cei mai echilibrați (VIDEO)
19:45 - Ionel Dancă: Principalii candidați la prezidențiale ne oferă doar chiloțăreală / Forța Dreptei și Ludovic Orban au încercat o coagulare a forțelor de dreapta. Acum e tardiv să propui retragerea unui candidat (VIDEO)
19:40 - Mesajul Anamariei Prodan către Laurențiu Reghecampf, după moartea nașului Prigoană. „Viața e atât de scurtă”
19:22 - Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit civil cu Mihaela. Ce a dezvăluit omul de afaceri înainte să moară
19:15 - Robert Sighiartău: Există un trend de descreștere a lui Lasconi, al lui Geoană, care se vede de două săptămâni, și o creștere a lui Ciucă. Votul util al celor de dreapta trebuie să meargă înspre PNL (VIDEO)
18:51 - Român, acuzat că ar fi ucis un adolescent pe o șosea din Irlanda și și-ar fi continuat drumul. Bărbatul credea că a lovit o căprioară
18:45 - România, eliminată de Japonia de la Billie Jean King Cup. Final dramatic la dublu, cu mingi de meci salvate și greșeli agonizante