Rata de infectare în București, sub 1 la 1.000 de locuitori. Toată România, în scenariul verde. Cifrele COVID-19 la zi

Rata de infectare în București, sub 1 la 1.000 de locuitori. Toată România, în scenariul verde. Cifrele COVID-19 la zi
Foto: Pixabay

România continuă trendul descendent din punct de vedere al infectărilor, în contextul COVID-19. Municipiul București a coborât sub 1 la mia de locuitori.

Rata de infectare în Capitală a ajuns la 0,91 la mia de locuitori, adică de 0,09 la 100 de locuitori. 

Din aproape 3.000 de localități (comune și orașe) ale României, 73 înregistrează o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori.

Din acest punct de vedere, Ceru Băcăinți (Alba) este lider, cu 17,14 rată de infectare, dar cu doar 4 infectări. Pe locul secund este Fârliug (Caraș-Severin), cu 6,9, urmate de Zimandu Nou (Arad) – 6,64, Blăjeni (Hunedoara) – 6,5 și Dideși (Teleorman) – 6,44.

Rata de infectare la nivel național, într-o continuă scădere

La nivel național, rata de infectare este de 0,86 la mia de locuitori. Cea mai mare valoare la nivel județean se înregistrează în Arad, 1,92 la mia de locuitori. Cele mai mici valori sunt în Gorj – 0,26 și Suceava – 0,3 la mia de locuitori.

Până astăzi, 13 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.793.643 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Un număr de 1.717.348 de pacienți au fost declarați vindecați.

Vezi AICI raportul COVID din 13 decembrie 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`