Gina Pistol și Smiley se bucură de cele mai frumoase momente din viața lor. Micuța Josephine le luminează fiecare zi, iar în cuplu au existat și discuții cu privire la al doilea copil. Prezentatoare de la Chefi la cuțite și juratul de la Super Star au discutat, în podcastul acestuia, despre venirea unui nou membru în familie.
Blondina de la Antena 1 recunoaște că a fost o binecuvântare apariția micuței Jospehine în viața ei, cât despre un al doilea copil, vedeta TV preferă să lase lucrurile să se întâmple, fără să le forțeze.
Iubita lui Smiley a răspuns la una dintre cele mai arzătoare curiozități ale publicului. Toți fanii se întreabă când va face Ginuța al doilea copil și mai ales dacă își dorește să fie mamă pentru a doua oară.
Citiți și: Ce spune Gina Pistol, despre revenirea la „Asia Express”: „Se duce o luptă în mine”
„Nu știu…. al doilea copil când o vrea Bunuțul pentru că se știe foarte bine povestea noastră și cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu cu al doilea copil. Să ne bucurăm de micuță”, a spus Gina Pistol, în podcastul lui Smiley.
Vedeta a declarat în mai multe rânduri că medicii i-au spus cât de greu va fi să rămână însărcinată, motiv pentru care este zilnic recunoscătoare pentru binecuvântarea primită. În ceea ce privește un al doilea copil, vedeta TV și cântărețul nu se grăbesc, ci preferă să lase lucrurile să se întâmple de la sine.
Gina Pistol și Smiley se cunosc de mult timp, dar povestea lor de iubire a început în urmă cu trei ani. Prezentatoarea Chefi la cuțite a recunoscut că îl știa pe Andrei, că îi asculta muzică și i se părea „un băiat simpatic”, însă nu a simțit nimic, până când nu l-a văzut la un concert unde cânta „Love is for free”. Din acel moment, blondinei a început Smiley să i se pară drăguț, iar ulterior a mers în public la Vocea României, acolo unde s-a și îndrăgostit.
„Pentru mine erai Smiley și atât. Un băiat simpatic. Îmi plăcea muziac ta și atât. Țin mine că în urmă cu câțiva ani eram la un eveniment și urma să cânți tu.
Eu eram singură și cred că și tu erai singur atunci. Erai pe scenă și cântai Love is for free (…) Pe urmă te-am mai văzut la Vocea, veneam în public și mă uitam așa la tine”, a mai povestit Gina.