Ungaria continuă să cumpere clădirile istorice ale României. Mihai Eminescu a fost aplaudat la scenă deschisă în acest edificiu (GALERIE FOTO)

Viktor Orban / Foto: Facebook.com/OrbanViktor

Ungaria continuă ofensiva în plan socio-cultural, în România. Clădirea celui mai vechi teatru de piatră din țară, aflată în centrul Aradului, a fost cumpărată de o fundație maghiară. Timp de zeci de ani, edificiul a fost neglijat de autoritățile române, însă ungurii promit să-l reîmprospăteze, astfel încât să poată găzdui în curând activități din sfera culturală, cât mai rapid.

La teatrul lăsat în paragină – Teatrul Hirschl, a fost angajat Mihai Eminescu, ca sufleor. Clădirea încărcată de istorie, în prezent plină de ziduri mucegăite și cu buruieni, a fost ridicată în anul 1817. Imobilul a fost construit de un evreu, care avea casa chiar lângă centrul cultural.

De-a lungul timpului, la Teatrul Hirschl s-au desfășurat spectacole în limba maghiară, română și germană. În 1907, clădirea a fost transformată în cinematograful Urania, unul dintre primele spații de acest gen din țară. În 1913 a avut loc prima proiecție a unui film românesc, „Războiul Independenței”.

Ce s-a întâmplat cu clădirea istorică din Arad, după 1990

După 1990, clădirea a fost retrocedată unor moștenitori, care au lăsat imobilul în paragină. S-a încercat vânzarea imobilului, însă nu s-au găsit cumpărători. Interesul a crescut după anul 2000, în special pentru localizarea terenului, amplasament, nu neapărat pentru clădirea propriu-zisă. Dreptul de preempțiune îl aveau autoritățile române, dar Ministerul Culturii și instituțiile locale au fost interesate să investească într-o clădire aflată într-un stadiu avansat de degradare.

În cele din urmă, după decenii întregi de neglijență din partea autorităților, o fundație maghiară a intrat pe fir și a achiziționat edificiul. Aceeași entitate a cumpărat și un imobil central în care funcționează un hotel, „Crucea Albă”, potrivit unei anchete realizate de Carmen Dumitrescu, pentru Investigatoria.

Claudiu Târziu, copreședinte AUR: „Terenuri și clădiri care nu au aparținut niciodată maghiarilor au fost date înapoi unor persoane și instituții fără acte, cu decizii judecătorești ilegale”

Claudiu Târziu, de la partidul AUR, a precizat în cursul acestui an faptul că Ungaria investește masiv în România, de ani de zile. Guvernul de la Budapesta încearcă să-și exprime influența în plan socio-cultural, în timp ce se bazează pe pasivitatea politicienilor de la București.

„În Transilvania, terenuri și clădiri care nu au aparținut niciodată maghiarilor sau instituțiilor maghiare sau au fost răscumpărate de statul român au fost acum date înapoi unor persoane și instituții fără acte, cu decizii judecătorești ilegale. Toate aceste lucruri afectează statul român”, a declarat Târziu, pentru Realitatea Plus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`