Un incendiu a izbucnit luni dimineață într-o parcare din municipiul Botoșani, astfel că două autoutilitare au fost distruse complet, iar una parțial, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Dorina Lupu, care a precizat că flăcările aveau o înălțime mai mare de patru metri în momentul în care au intervenit pompierii, transmite Agerpres.
„Angajatul unei firme din apropiere a observat flăcările şi a sunat după ajutor. La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea forţelor de intervenţie, două autoutilitare ardeau complet, iar a treilea parţial, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte două autoturisme parcate în zonă. Flăcările depăşeau patru metri. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Cauza probabilă a incidentului urmează să fie stabilită.