Adriana Pistol, despre Omicron: Avem şase cazuri probabile şi cinci cazuri suspecte, care se află în procesare

Adriana Pistol, despre Omicron: Avem şase cazuri probabile şi cinci cazuri suspecte, care se află în procesare

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a declarat vineri că în România există alte șase cazuri probabile de infectare cu tulpina Omicron, față de cele două confirmate până acum. De asemenea, sunt alte cinci cazuri suspecte în analiză.

INSP: Alte 6 cazuri probabile de infectare cu tulpina Omicron în România

„Foarte de curând am mai primit noi informații. Mai sunt, în acest moment, pe lângă cele două cazuri confirmate, avem 6 cazuri probabile de data aceasta și 5 cazuri suspecte care se află în procesare, în testare”, a spus Adriana Pistol, reprezentanta INSP, la conferința de presă de la Palatul Victoria.

„Noutatea vine de la faptul că cei trei contacți ai primului caz din Africa de Sud s-a dovedit și la dânșii că există o foarte mare probabilitate să fie tulpină Omicron și șansele ca secvențierea să ne spună altceva sunt foarte mici. Ba mai mult, avem și un cetățean sosit din Nigeria la care s-a făcut testarea pe PCR și este foarte sugestiv pentru tulpină Omicron”, a precizat aceasta.

Joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat confirmarea unui al treilea caz de infectare cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2. Este vorba despre un contact de familie cu una din persoanele infectate în Africa de Sud.

Persoana infectată este un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Brașov, contact de familie cu pasagera cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021 și care a fost confirmată cu tulpina OMICRON în data de 4 decembrie 2021. Bărbatul este izolat la domiciliu, iar starea sa de sănătate este bună. Este vaccinat cu schema completă de vaccinare.

Primele două cazuri de tulpină Omicron în România au fost confirmate pe 4 decembrie, anume o femeie de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat de 59 de ani din județul Vaslui, repatriați pe 30 noiembrie din Africa de Sud.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`