Cartea lui Codin Maticiuc, epuizată în primele 48 de ore: „Sunt oameni care spun că Nuțu Cămătaru le-a cumpărat pe toate”

Cartea lui Codin Maticiuc, epuizată în primele 48 de ore: „Sunt oameni care spun că Nuțu Cămătaru le-a cumpărat pe toate”

Codin Maticiuc a anunțat recent că a pus la vânzare cel de-a doilea tiraj al cărții „Dresor de lei și de fraieri: Viața lui Nuțu Cămătaru”, după ce primele exemplare s-au epuizat la 48 de ore de la lansare.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, omul de afaceri a anunțat că din cel de-al doilea tiraj de 30.000 de exemplare puse la vânzare s-au cumpărat deja 14.000 de cărți. Lansată la data de 24 noiembrie, cartea lui Codin Maticiuc a vândut primul tiraj de 15.000 de exemplare în 48 de ore, comparativ cu alți scriitori români care obțin mai mult sau mai puțin într-un singur an: „au fost oameni care au spus că nu se poate așa mult, ba că mint sau mai spusese cineva că nimeni, de fapt, nu a cumpărat-o, ci doar Nuțu Cămătaru le-a luat pe toate”, a povestit omul de afaceri.

La podcast, Codin Maticiuc a recunoscut cui i-a cerut sfaturi în ceea ce privește scrierea cărții: „am făcut asta cu o persoană pe care o respect foarte mult, chiar dacă nu scrie cărți, este vorba despre Lia Bugnar. În paralel ce scriam capitole, i le-am trimis și ei. Mi-a spus că îi place tot subiectul și mi-a zis că am nevoie să crești un pic personajul Codin, atunci eram undeva la 1% din carte. Eu nici nu mi-am dorit să fie al doilea roman în care să pară că sunt și eu”, a continuat el. Regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar a participat împreună cu actriţa Maria Buză în cel de-al treilea sezon al concursului „Asia Express”, de la Antena 1.

Codin Maticiuc a avut nevoie de cinci ani pentru a se documenta, înainte de a scrie și lansa biografia. În carte, apar numele mai multor personaje din lumea interlopă, personalități din sport sau din showbiz. Celebrul cămătar povestește inclusiv despre pasiunea sa față de animale exotice, însă majoritatea lor a fost confiscată de autorități.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Accident cu patru mașini pe cel mai aglomerat bulevard din București: Circulația rutieră se desfășoară pe o singură bandă
22:03 - O firmă din China scoate la vânzare bilete pentru o expediție în spațiu. Care este prețul pe care trebuie să îl plătească o persoană
22:02 - România face teste pentru producția proprie de stridii în Marea Neagră. Experimentul este desfășurat cu un specialist din Italia
22:02 - Ludovic Orban: Cine votează cu Simion la prezidențiale, de fapt, votează cu Ciolacu (VIDEO)
21:59 - Ludovic Orban, despre AUR: „Ăla nu este partid, ăla este, practic, o încropeală politică în care nu contează decât un singur om, care este antidemocrație, iar acel om n-are niciun istoric, n-a făcut nimic la viața lui” (VIDEO)
21:48 - Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
21:36 - Elon Musk pregătește mașini electrice mai ieftine pentru anul viitor
21:34 - Orban: Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, Ciucă, cel mai mare iepure, și iepurele adevărat – Simion (VIDEO)
21:31 - Expunerea la lumină, pe timp de noapte, poate avea efecte grave asupra organismului. Ce boli putem dezvolta din cauza poluării luminoase
21:16 - Care e suma uriașă pe care ar fi plătit-o Laura Crișan pentru asasinarea tatălui său