Construcția noului Stadion Dinamo, tot mai aproape. S-ar fi semnat contractul pentru locația arenei centrale

Construcția noului Stadion Dinamo, tot mai aproape. S-ar fi semnat contractul pentru locația arenei centrale
Foto: Facebook @ Noul Stadion „Dinamo”

Contractul pentru locația viitoarei arene din șoseaua Ștefan cel Mare ar fi fost semnat, conform paginii de Facebook Noul Stadion „Dinamo”, care susține că anunțul ar fi fost făcut de Adrian Cefalan, director în cadrul Companiei Naționale de Investiții.

Pas important pentru construcția noului Stadion Dinamo

„Intr-o declaratie data in aceasta seara, dl. Adrian Cefalan – Director Investitii al Companiei Nationale de Investitii – a confirmat ca a fost depasit obstacolul birocratic anuntat luna trecuta (rezilierea contractului semnat cu CS Dinamo pentru vechiul amplasament – Velodrom), semnându-se deja contractul pentru locatia stadionului central.

Totodata este aproape finalizata documentația preliminară de studiu de prefezabilitate si fezabilitate (nr de locuri fiind cel mai important detaliu), urmand ca in curand sa fie licitat si semnat contractul in acest sens pentru predarea acestora de catre proiectantii si arhitectii care le vor întocmi (2-3 luni pana la predare termen estimativ), apoi beneficiarul CS Dinamo va aviza forma/capacitatea/designul final!”, se arată în postarea de pe pagina Noul Stadion „Dinamo”.

Planul publicat de CNI arată că noul Stadion Dinamo va avea în jur de 33.000 de locuri, iar investiția va costa între 90 și 100 de milioane de euro, transmite Digisport.ro. Se estimează că lucrările se vor întinde pe o perioadă cuprinsă între 18 și 24 de luni.

Noua arenă ar urma să beneficieze de:

  • propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
  • spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
  • o boxă generoasă pentru presă
  • spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
  • spații pentru spectatorii cu dizabilități
  • tribunele integral acoperite
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările