Sorin Roșca Stănescu: Justiția e oarbă. Dar și surdo-mută?

Într-un articol pe blogul său, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, vorbește despre discuțiile de la CSM potrivit cărora politicienii care au comentat actele de justiție au călcat independența acesteia.

El susține că o simplă discuție pe marginea unor anchete nu înseamnă un atac la independența sa și că aceasta nu poate fi călcată prin exprimarea părerii, decât în măsura în care i se retrag drepturile.

„Altfel, orice dialog pe aceasta temă nu poate fi caracterizat decât drept ceea ce este. Adica fie dezbatere,  indispensabilă creșterii nivelului de educație juridică a cetățenilor, fie simpla cleveteală. Dar, în niciun caz, nu ar putea fi vorba de vreo restrângere a drepturilor justiției de a acționa pe terenul conferit de Constituție. Dacă există judecători care se simt cumva intimidați sau deturnați, în urma unor afirmații lansate în spațiul public, de către cetateni, de către analiști sau de către politicieni, aceștia nu sunt decăt persoane care își restrâng, în mod voluntar, drepturile. Sau care utilizează pretexte nefondate pentru a-ți camufla, fie neputința, fie lipsa de curaj, fie incompetența”, scrie acesta.

Pentru a exemplifica cele spuse anterior el aduce vorbește despre procurori, care au drepturi egale cu cetățenii, astfel că nu se poate vorbi despre un atac al independenței la puterea de stat, deoarece ei nu fac parte din acea putere.

Asfel că, judecătorul pentru a fi drept, trebuie să arbitreaze legat la ochi, dar și că trebuie să fie surd pentru a nu fi influențat de spațiul public pentru a se comporta într-un anumit fel.

În același timp, el nu trebuie să fie surd “în cea ce priveste alte semnale transmise de societate. De pild[, atunci când justiția, în numele dreptății, calcă în picioare, cu buldozerul, destine, atunci când, lipsa de profesionalism sau reaua-credință aduc prejudicii în materie penală, civilă sau comericală unor oameni nevinovați, nu se mai justifică sub nicio formă surzenia”, scrie jurnalistul

La fel, judecătorul trebuie să fie mut și să vorbească în același timp.

„Magistratul, care este exclusiv un reprezentant al puterii judecatoresti, nu are dreptul sa cleveteasca. El nu polemizeaza pe marginea proceselor in curs ori a anchetelor penale. Judecatorul nu are dreptul sa participe la talk-show-uri pe teme juridice, atunci cand se discuta spete aflate in curs. (…) Ceea ce nu inseamna insa ca judecatorul trebuie sa taca atunci cand, dupa ce o sentinta  a devenit definitiva, ea este contestata si atacata in spatiul public, de rauvoitori. Ei bine, atunci, magistratul, intr-un stat de drept, despre care multi vorbesc – fara sa inteleaga ce inseamna – are, nu numai dreptul, ci si obligatia de a iesi la rampa si de a da explicatii, promovandu-si si sustinandu-si opinia in functie de care si-a exercitat rolul activ pe care il are intr-un proces” explică jurnalistul.

El susține că dacă așa ar sta lucrurile și în justiția românească atunci aceasta ar semnăna „periculos de mult, cu cea consacrata de catre vechii chinezi, discretii absolute. Aceea faimoasa maimuta, in trei ipostaze, cu mainile peste gura, cu mainile peste ureche si cu mainile peste ochi. Care nu are voie sa vada, sa auda sau sa vorbeasca. Expresia utilizata ulterior de sistemele de tip mafiot.”