România rămâne fără tineri. Pentru prima dată de la Revoluție, în țara noastră trăiesc mai mulți bătrâni decât adolescenți.
Cel puţin asta reiese din ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. Şi asta pentru că, neajunsurile și incertitudinea zilei de mâine îi fac pe români să nu se mai gândeasca la familie, informează B1 TV.
În floarea vârstei, fie pleacă la muncă în străinătate, fie ajung să nu-și mai dorească copii.
Specialiștii atrag atenția că în câțiva ani, acest lucru poate deveni un dezastru pentru economie.
Pentru prima dată de la Revoluție, numărul românilor de peste 65 de ani l-a depășit pe cel al copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. Este vorba despre statisticile valabile pentru ultimul an.
Cifrele arată că în prezent, în România, sunt 3,4 milioane de bătrâni. În schimb, numărul copiilor de până la 14 ani este de 3,3 milioane.
Asta în timp ce, în urmă cu 23 de ani lucrurile stăteau cu totul altfel. 5 milioane de copii de până la 15 ani trăiau în țara noastră, față de 2, 5 milioane de vârstnici.
Specialiștii spun că noile obiceiuri ale românilor au dus la acest lucru. Nemultumiți de viața de zi cu zi, mulți români pleacă din țară la muncă în străinătate. Mai mult, nici nu-și mai doresc copii.
„Îşi doresc un job, o locuinţă, o maşină şi amână până după 27 – 28 de ani naşterea. Femeia modernă este una emancipată, independentă financiar. Chiar dacă sunt de la sat, tinerele vor să studieze, şi-au schimbat priorităţile, familia nu mai este pe primul plan”, este de prere psihologul Mihai Copăceanu.
În țara în care angajații sunt mai puțini decât pensionarii, noile date ale INS sunt cu atât mai îngrijorătoare.
Sociologii avertizeză că România se poate îndrepta spre un dezastru economic. În scurt timp, peste jumătate din populație va depăși vârsta de 50 de ani și se va apropia de pensionare.
Cum din urmă, generația tânără se împuținează, din ce în ce mai puțini vor fi cei care vor putea munci.
„Numărul contribuabililor e în scădere pe când numărul celor care beneficiază de contribuţii şi ajutoare, fie că vorbim de pensii sau de sănătate, este mai mare. Chiar dacă o astfel de situaţie se întâlneşte şi la nivel european, în ţările dezvoltate procesul este atenuat de imigrare. Sunt români care contribuie cu taxe acolo, care au făcut copii acolo. Situaţia va fi şi mai gravă”, afirmă sociologul Mircea Kivu.